Topul plantelor

Plantele fac parte din miraculosul ecosistem care face posibila viata pe Pamant. Ele sunt prietenele noastre, chiar daca nu le respectam si nu le protejam intotdeauna asa cum se cuvine. Nu putini sunt cei care isi dedica timp si energie pentru a intelege cu adevarat plantele si vitalitatea cu care sunt inzestrate, pe langa frumusetea si rolul lor benefic in mediul inconjurator.

Iata o lista de lucruri amuzante si interesante despre plante, care confirma din plin cat de fascinant este universul florei si cate aspecte interesante se ascund in spatele prietenelor noastre multicolore.

1 Bambusul, campion in crestere

Image

Cea mai rapida planta lemnoasa in crestere este bambusul, care poate sa se inalte cu 35 centimetri intr-o singura zi.

2 Prima transformare a strugurilor in vin

Arheologii au descoperit ca prima transformare a strugurilor in vin s-a consumat in urma cu 8000 de ani in Mesopotamia (Iraq-ul de astazi), cu toate ca egiptenii au fost primii care au lasat in urma dovezi despre stapanirea procesului de preparare a vinului acum aproximativ 5000 de ani.

Image

3 Floarea soarelui, compusa din sute de flori mai mici

Chiar daca arata ca o singura floare imensa, aceasta planta extrem de populara si in tara noastra este compusa din sute de floricele mici, numite bucatele, care se transforma in seminte atunci cand ajung la maturitate. La fel se intampla si cu celelalte plante din familia ei, precum margaretele, coada soricelului, splinuta etc.

floarea soarelui p

4 Doua fructe intr-un copac

Nectarinele si piersicile pot creste in acelasi copac. Daca altoiesti piersicul cu cateva ramuri ale unui nectarin sau invers, cele doua tipuri de fructe vor creste intr-un singur pom.

5 Capsuna, fructul semintelor in exterior

O capsuna obisnuita contine in jur de 200 de seminte, insa ceea ce face capsunele speciale este faptul ca ele sunt singurele fructe care isi poarta semintele in exterior.

6 Copacii, campionii longevitatii

Niciun alt organism viu de pe Pamant nu traieste mai mult decat copacii.

Image

7 Prima cultura de cartofi

Primii cartofi au fost cultivati pentru prima oara in urma cu 7000 de ani, in Peru, cand locuitorii tinutului au depistat valoarea lor nutritiva.

8 Familia trandafirilor

Piersicile, perele, caisele, gutuile, capsunele si merele fac parte din aceeasi familie cu trandafirii. La fel si speciile ornamentale de plante precum spirea si scorusul.

9 Merisoarele, inotatoare de performanta

Merisoarele, fructele acrisoare si gustoase extrem de benefice sanatatii, au mici „buzunare” de aer in interior, care le determina sa sara si sa pluteasca in apa.

glumeo-merisoare-inghetate

10 Dovleacul, fruct sau leguma?

Din punct de vedere botanic, fructele de avocado si dovleacul sunt fructe, nu legume, intrucat ele poarta semintele plantei.

dovleac

11 Cea mai mare floare din lume

Cea mai mare floare singura din lume este Rafflesia, numita si „floarea-cadavru”, originara din Sud-Estul Asiei. Planta nu are frunze sau radacini, fiind un endoparazit al butucilor. Diametrul ei atinge in medie circa 90 cm, recordul absolut fiind atins de o Raflessia cu diametrul de 106,68 cm.

Image

12 Nucsoara poate ucide

Nucsoara este un condiment apreciat pentru gustul sau si recomandat de medici in alimentatie. Cu toate acestea, odata administrata intravenos (intentionat), poate fi letala.

13 Lalelele, mai valoroase decat aurul

In anii 1600, in Olanda, lalelele erau atat de iubite, incat bulbii acestora valorau mai mult decat aurul. Mania lalelelor de atunci a condus la un colaps economic major al tarii in secolul al XVII-lea.

ANTHURIUM – Floarea Flamingo

Denumire stiintifica: Anthurium

Denumiri comune: Floarea Flamingo

Familie: Araceae

Origine:Columbia, Ecuador, Brazilia, America Centrala si de Sud

 Image

Aspect si prezentare: Planta perena, avand radacini sub forma de rizomi si frunze de cca 30 cm lungime, lanceolate sau cordiforme, la capatul unor petioluri lungi si viguroase, Anthurium, cucereste prin florile sale deosebite, de forma unor spate carnoase, de culoare alba, rosie sau roz, de 10-15 cm diametru, decorate cu un spadice central, spiralat (sub forma de tirbuson) si aspect punctat.

 

Conditii de ingrijire/cultivare: In ultimii ani a capatat un loc important in colectiile pasionatilor din tara noastra, datorita numarului mare de hibrizi aparuti, care sunt bine adaptati la conditiile noastre climaterice.

 

Anthuriumului ii place mult caldura…

…in nici un caz ea nu trebuie sa scada sub 15 grade Celsius.
Temperatura ideala pentru anthurium este de 25 de grade Celsius, in conditii de umiditate ridicata. Umiditatea se obtine usor, pulverizand periodic planta cu apa. Udati des in perioada verii, lasand suprafata solului sa se usuce putin intre doua udari.

In niciun caz apa nu trebuie sa balteasca in ghiveci, frunzele se vor ingalbeni, uneori apar pete nerge sau maronii, iar radacinile vor incepe rapid sa putrezeasca. Iarna udarile se raresc, iar planta va intra intr-o perioada de semi-repaus.

Are nevoie de lumina intensa pentru a inflori, dar pe timpul verii se va feri de razele directe ale soarelui, care-i pot arde florile si frunzele. Iarna se poate tine chiar pe pervaz, lumina primita in perioada rece o ajuta sa produca flori in mod neintrerupt.

 

Nu tolereaza arsita, caldura in exces afectand-o in sensul ofilirii rapide a florilor si brunificarii frunzelor. O temperatura considerata propice pentru cultivarea Florii Flamingo trebuie sa se situeze intre 18 si 25 grade Celsius. Peste limita superioara a acesti temperaturi planta necesita pulverizari dese cu apa la temperatura camerei, dar numai pe fata superioara a frunzelor.

Umiditatea atmosferica ridicata o va ajuta sa suporte mai usor caldura excedentara.

Este mare iubitoare de apa in intervalul iunie-august, cand necesita o udare la fiecare 3 zile, primavara si toamna udati-o saptamanal si doar daca pamantul s-a uscat un pic la suprafata. Iarna udarile se vor face cu parcimonie, excesul de umezeala din sol, riscand putrezirea rapida a radacinilor.

 

Fiind una din plantele acidofile, necesita un substrat de cultura pe baza de pamant de ericacee, mranita maruntita si turba, ultima componenta ajutand si la obtinerea unui pH usor acid, de care Anthurium are nevoie pentru dezvoltarea unui frunzis sanatos si a unei infloriri bogate si de durata.

 

Anthurium este una din acele plante de interior, pentru care fertilizarea joaca un rol important. Adminsitrarea, in perioada de vegetatie (din aprilie pana in octombrie), a unui ingrasamant lichid pentru plante acidofile, se va observa prin cresterea numarului de flori si a bogatiei frunzisului format.

 

Inflorirea poate avea loc tot timpul anului, daca ii sunt indeplinite conditiile de lumina si caldura si daca dispune de suficiente substante nutritive in substrat. Unele exemplare sunt trecute iarna, printr-un usor repaus, timp in care sunt tinute la temperaturi scazute, in jur de 14�16 grade Celsius si se stopeaza administrarea de fertilizanti.

 

Anthurium se inmulteste numai prin separarea tufelor. Aceasta operatiune se face primavara, o data cu schimbarea substratului. Puii detasati de langa planta matura, se planteaza in recipiente mici, in substrat pe baza de turba.

 

Desi teoretic se poate propaga si prin seminte, datorita dificultatii sale, aceasta metoda este rezervata in fapt numai specialistilor sau celor experimentati.

 

Trucuri si sfaturi speciale: Schimbati in fiecare primavara pamantul plantelor tinere, iar plantele mature transplantati-le in recipiente ceva mai mari la fiecare 2 ani.

Pulverizati periodic frunzele, in anotimpul cald, folosind apa dedurizata, apa calcaroasa producand adesea pete insetetice.

Ghiveciul pentru cultura nu trebuie sa fie prea mare ca volum si este de preferat unul mai putin inalt, dar mai lat, cu orificii mari si numeroase de evacuare a apei.

Vara veti aseza vasul pe un suport deasupra unei tavi cu apa, fara posibilitatea acesteia de a se infiltra in sol, ci numai de a se obtine o atmosfera vaporoasa. Anthurium solicita vara udari periodice abundente, dar cu perioaea de respiro intre ele. Udati numai atunci cand solul se usuca superficial la suprafata.

Pulverizarile sunt benefice pe frunze (dar cat mai rar pe flori), cu apa la temperatura camerei. Apa dura, cu un continut mare in saruri de calciu, provoaca patarea inestetica a frunzelor, iar apa rece genereaza aparitia unor boli foliare – necrozari si patari brun-cafenii. Plantele sunt receptive la fertilizari foliare si la sol, aplicate numai in perioada de vara.

Insolatia directa, ca si temperatura prelungita mai scazuta de 10 grade Celsius sunt de regula fatale pentru Anthurium, iar in cazul unor afectiuni incipiente provocate de unul din acesti factori, plantele se refac totusi cu greu si in timp indelungat.

Image

Trandafirii – Rosa – Regii florilor – Prin frumusete, candoare si rafinament

Image
 
Mă apropii de trandafirii înveşmântaţi fastuos, în haine regeşti care îmi zâmbesc săgalnic şi mă cheamă spre ei cu şoapte de dor. În împăraţia florilor, trandafirul este un rege măreţ înconjurat de o suită de mândre crizanteme. El stăpâneşte cu iubire şi bunăvoinţă peste toate florile. Iar ele îl privesc cu drag, lipsite de invidie şi sorbindu-i încet cuvintele-i pline de har. Din moment ce ai păşit pe acest tărâm, vei descoperi o nouă viaţă în care suspinele se transformă în zâmbete.  
  
Mă simt captivată de aceste flori care sunt ţesute în chip splendid, cu fire de iubire şi lumină. Când îi miros, de fapt respir iubire. Când sunt în preajma lor simt o energie specială-energia divină-care îmi încarcă inima cu frumuseţe şi simt dulceaţa clipelor. Le ating petalele delicate şi simt atingerea discretă a ingerilor. Ei păstrează printre petale, poveştile de dragoste nemuritoare, iar spinii ne amintesc de rănile inimii.  
  
Trandafirii subjugă sufletele oamenilor, dându-le clipa aureolată de mister şi divin. Un trandafir poate înseamna o clipă de veşnicie, de profunzime şi mă face să mă simt mai aproape de acea paradisiacă stare de desăvârşire. Din petalele lor îmi fac trepte pe care sufletul meu să urce la Dumnezeu. În parfumul unui trandafir descoperim trecutul lui, povestea sa ce conţine dorul şi nemărginirea. Parfumul lor unic mă poartă pe aripi de reverie şi îmi simt fiinţa uşoară ce parcă zboară spre zenit. Elena Niculicea.
Image
Trandafirul poate fi considerat ca fiind regele florilor si asta pe buna dreptate. Asa cum animalele au un rege, leul, asa si florile au un rege, trandafirul.

Trandafirul, cunoscut din cele mai vechi timpuri, este astazi aproape nelipsit din gradinile noastre. Se cunosc peste 200 de specii si un numar impresionant de soiuri de trandafiri, in jur de 20.000. Cea mai raspandita specie salbatica de trandafir este macesul (Rosa canina), care creste spontan si in tara noastra. Soiurile de trandafiri nobili, asa cum se mai numesc trandafirii altoiti, se deosebesc intre ele prin diferite caracteristici.

Din punct de vedere al modului de crestere, sunt:
trandafiri mici, cu coroana ca o tufa, la nivelul solului, dar care nu trebuie confundati cu
hibrizii de trandafiri pitici;
trandafiri cu trunchi si coroana: au un trunchi inalt de 1,20-1,50 m, care se continua cu o
coroana formata din 4-6 ramuri.
trandafiri urcatori (cataratori, ghimpanti), cu ramuri lungi de 2-4 m;
trandafirii pletosi (cu coroana plangatoare).

Din punct de vedere al modului de inflorire, trandafirii altoiti pot avea o singura inflorire pe an si  pot fi remontati (infloresc din primavara pana toamna). Exista si trandafiri cultivati special pentru ca au petale parfumate, din care se prepara dulceata sau sirop. Acesti trandafiri fac parte din speciile Rosa demascena si Rosa centifolia.

Pentru ca trandafirii sa infloreasca frumos si din abundenta, acestia trebuie plantati in locuri insorite si adapostite de vanturi puternice. Gradinarii care indragesc aceasta planta isi pot amenaja un rosarium, care sa cuptinda mai multe soiuri, diferite prin forma si culoarea florilor. Materialul saditor se poate procura de la diferite magazine si pepiniere.

Inmultirea trandafirilor

Inmultirea soiurilor de trandafiri altoiti, nobili, se face prin butasi si prin altoire.

Inmultirea trandafirilor prin butasi
Inmultirea prin butasi este destul de usoara, insa nu se poate aplica la toate soiurile, deoarece numai lastarii si ramurile trandafirilor cu lemn moale au insusirea de a se inradacina atunci cand sunt puse in nisip sau pamant. Se pot inmulti prin butasi mai ales trandafirii poliantha, care au flori mici si numeroase, asezate in buchet, precum si unii trandafiri urcatori.

Butasii se fac vara, operatie care se numeste butasire in verde, sau toamna tarziu – butasire in uscat.

In timpul verii, butasii verzi se confectioneaza din lastarii care au inflorit. Acestia trebuie sa fie lungi de 10-45 cm; la varf se lasa numai 2 frunze, care se taie sau se ciupesc la jumatate. Lastarii se taie la baza imediat sub un ochi, iar la varf, cu 1-2 cm deasupra ultimului ochi. Pentru taieri se foloseste un briceag bine ascutit.

Pentru inradacinare, butasul se poate infige in ghivece sau ladite cu nisip, pana la circa 3-4 cm adancime. Pentru a asigura umiditatea necesara, nisipul din ghiveci se mentine in permanenta reavam, iar butasul se acopera cu un borcan de sticla. In primele zile, butasii se pulverizeaza zilnic cu apa. Plantarea se poate face in aceleasi conditii chiar si direct in gradina.

La butasirea trandafirului in uscat, butasii sunt portiuni de ramuri anuale, lungi de 15-25 cm, care se confectioneaza toamna, dupa caderea frunzelor. Acestia se pastreaza peste iarna in nisip, in pivnita,, si se planteaza primavara, intr-un strat de flori din gradina sau in ghivece cu pamant nisipos.

In toamna viitoare, dupa inradacinare, butasii se pot planta la locul definitiv.

Image

Inmultirea trandafirilor prin altoire
Toate soiurile de trandafiri se pot inmulti prin altoire, pe puieti de maces.

Puietii de maces se obtin astfel: vara – in luna august, mai exact – cand fructele de maces au culoarea verde-galbuie, se recolteaza, se zdrobesc si apoi se insamanteaza imediat (cu pulpa zdrobita), in santulete adanci de 3-4 cm si distantate la 20-30 cm. Deci, nu trebuie facuta greseala de a se recolta fructele mai tarziu, cand au culoarea rosie, deoarece in acest caz, semintele vor rasari mai greu (peste 2 ani). Toamna, peste stratul semanat se aseaza mranita sau frunze uscate. In timpul anului viitor se plivesc de buruieni si se uda la nevoie. Toamna, dupa caderea frunzelor, puietii portaltoi de maces se scot si se planteaza (cu un plantator) intr-o parcela de teren anume pregatita, la distante mai mari – 60 cm intre randuri si 20 cm pe rand -, in vederea altoirii. Se vor folosi in acest scop numai puieti care au o grosime la colet de 4-5 mm. Restul puietilor se vor replanta pentru fortificare. Inainte de plantare, puietii se fasoneaza, li se scurteaza radacinile – radacina principala la 20 cm, iar cele secundare la circa 1 cm – si tulpina – se lasa o singura tulpina, care se scurteaza la 18-20 cm.

Altoirea acestor puieti se face in ochi crescand (mai – iulie) sau in chi dormind (august – septembrie).

Pentru gradinarii care doresc sa altoiasca singuri trandafirii, iata cateva detalii in legatura cu modul in care trebuie efectuata aceasta operatie.

Cea mai des folosita este altoirea in ochi dormind. Cand se urmareste obtinerea trandafirilor sub forma de tufa, altoirea se face imediat sub colet (pe radacina), pentru a feri lastarul altoi de uscaciune si ger, precum si pentru a impiedica aparitia de lastari salbatici din portaltoi. Coletul este portiunea care face trecerea intre radacina si tulpina.

Pasii altoirii:
1. Pentru altoire, se dezveleste puietul portaltoi de maces la colet si se sterge baza lui cu o carpa. Urmeaza taietura in forma de „T” sub zona coletului (o taietura transversala de circa 1 cm si o alta taietura longitudinala de circa 2,5 cm). Imediat, cu spatula briceagului se dezlipesc putin marginile taieturii longitudinale, unde se va introduce ochiul.

2. Urmeaza scosul ochiului de pe lastarul altoi. Lastarul altoi se taie de la trandafirul pe care dorim sa il inmultim si trebuie sa fie gros de 5-8 mm, cu cateva frunze, iar floarea din varf sa fi fost trecuta. Ochii de la subsuoara frunzelor trebuie sa fie bine dezvoltati, insa nu porniti in crestere. Imediat dupa recoltarea lastarului, se indeparteaza spinii si frunzele (trebuie sa ramana din frunze numai o portiune de codita lunga de 1-1,5 cm). In cazul in care altoirea nu se face imediat, lastarii altoi se pastreaza la rece, infasurati in carpe umezite sau in muschi.

Ochiul altoi se scoate de pe lastar impreuna cu o portiune de coaja si cu foarte putin lemn, procedandu-se astfel:
– lastarul altoi se tine in mana stanga, cu degetul aratator sub lastar, in dreptul ochiului care trebuie scos;
– taietura se incepe cu baza lamei briceagului la circa 1,5 cm deasupra ochiului si se continua pana la 1,5 cm sub ochi. Ea se executa printr-o miscare de alunecare a taisului lamei, care inainteaza concomitent in jos si in sus si de la stanga la dreapta.
– ochiul este scos impreuna cu coaja si o pojghita de lemn foarte subtire (ca o foita de tigara); daca pojghita de lemn este prea groasa, altoiul nu se prinde.
– ochiul detasat se prinde cu mana de petiol si se introduce sub coaja, impingandu-l cu spatula. Daca el este mai lung decat taietura in forma de T de pe portaltoi si nu intra in intregime sub coaja, partea care ramane in afara se taie pe linia orizontala a T-ului. Dupa introducerea ochiului se apasa cu degetele aratatoare pe marginile taieturii verticale, incepand se jos in sus, spre a inlatura golurile de aer dintre scut si portaltoi.
– la urma se executa legatura cu rafie, tei topit, bumbac sau fasii de material plastic. Legatul se face astfel: firul de rafie se aseaza peste taietura transversala in asa fel ca intr-o parte sa ramana un capat mai scurt, de circa 10-15 cm. Apoi cu capatul lung din mana dreapta se incepe infasurarea de sus in jos, capatul scurt lasandu-se pe sub legatura. Cand se ajunge in dreptul ochiului, acesta se ocoleste putin, apoi se continua infasurarea pana se acopera toata taietura verticala. La sfarsit, capatul rafiei se trece de doua, trei ori pe sub ultimul inel al spiralei, strangandu-se bine, sau se face nod.

Locul altoit nu se unge cu mastic (ceara de altoit). La punctul de altoire se face un mic musuroi de 5-8 cm, din pamant marunt si reavan. Verificarea prinderii la altoire se face dupa circa 10 zile, cand se desface musuroiul si se atinge petiolul (codita) cu degetul. Daca petiolul cade, inseamna ca ochiul altoi nu s-a prins.

Odata cu controlul prinderii se slabese si legatura. Musuroiul se la baza se va reface dupa caderea brumelor si a frunzelor. Acum se face mai mare (12-15 cm), pentru a proteja ochiul altoi de gerurile iernii. In primavara, imediat ce pericolul gerurilor a trecut, musuroiul se desface cu atentie pentru ca sa nu se vatame ochiul altoi. Daca demusuroirea intarzie, este posibil ca ochiul sa se asfixieze.

Pentru formarea trandafirilor cu trunchi inalt, altoirea se face la inaltimea de 1,20 – 1,50 m. In acest caz, puietul portaltoi trebuie sa aiba o tulpina de 1-2 ani, inalta de circa 1,50 – 1,70 m. Pentru aceasta  se pot folosi drajoni (puieti potniti din radacini) de la tufe de maces care cresc spontan la marginea padurilor.

Ingrijirea lastarilor porniti din altoi se face astfel: primavara, la puietii prinsi se face scurtarea tulpinii portaltoiului la circa 1 cm deasupra punctului de altoire.

Lastarul care se dezvolta din ochiul altoi se ciupeste la 4-5 frunze, pentru a se ramifica.

Plantarea trandafirilor

Trandafirii se planteaza toamna (octombrie – noiembrie) sau primavara (martie – aprilie).

Inainte de plantare se face fasonarea radacinilor, scurtandu-se  cele lungi si groase la 15-20 cm, iar celelalte subtiri la cativa cm. Totodata se retin numai 2-4 ramuri care se scurteaza la 4-5 muguri.

Radacinile fasonate se introduc intr-o mocirla (o pasta formata din pamant, balegar si apa).
Groapa de plantare trebuie sa fie mare, de 40-50 cm latime si 40-50 cm adancime. In groapa se face un musuroi de pamant pe care se aseaza radacinile in asa fel incat planta sa fie introdusa pana la colet sau cu 2-3 cm mai adanc. Pamantul folosit pentru acoperirea radacinilor se amesteca cu putina mranita (circa 2 kg la groapa). La sfarsitul plantarii se uda si se ridica un musuroi la baza planei.

In cazul trandafirilor cu trunchi inalt este indicat ca plantarea sa se faca inclinat, pe directia randului (40-50 grade), pentru ca toamna, acestia sa se poata ingropa in pamant fara a se rupe la aplecare.

Distantele de plantare sunt de 50-70 cm  intre plante pentru trandafirii pitici si 2-3 m pentru trandafirii urcatori si cei cu trunchi inalt. Trandafirii cultivati pentru petale se planteaza la 1,75 m intre randuri si 1 m intre plante pe rand.

Ingrijirea trandafirilorDezmusuroirea trandafirilor
Prima lucrare, in primavara, este dezmusuroirea trandafirilor pitici. In cazul trandafirilor cu trunchi inalt, daca protejarea peste iarna nu s-a facut prin ingropare, se indeparteaza materialele de protectie (paie, hartie, etc.).

Taierea este una din cele mai importante lucrari ce se executa primavara devreme. Prin taiere se indeparteaza o parte din ramurile tufei si se scurteaza cele ramase. Orientativ, numarul de ramuri care trebuie sa ramana la o tufa de trandafiri este de 3 pana la 5, in functie de varsta plantei. La soiurile care cresc foarte viguros se pot lasa 6-7 ramuri. La trandafirii pitici, ramurile de un an retinute trebuie sa se afle cat mai aproape de baza tufei, pentru ca sa se ingroape mai usor la iarna.

Ramurile oprite se scurteaza, in functie de vigoarea soiului, astfel: la 2-4 ochi in cazul trandafirilor cu crestere pitica si cu ramuri slabe, la 5-6 ochi la cei cu crestere viguroasa si la 8-10 ochi la trandafirii si la ramurile cu crestere foarte viguroasa.

La trandafirii urcatori se lasa ramuri anuale lungi de 50-150 cm, in diferite puncte slabe ale lemnului vechi, astfel ca sa imbrace bine obiectul decorat (perete, pergola, etc.). Cu ocazia taierilor, se indeparteaza cu fierastraul lemnul vechi, batran, uscat.

Ingrasarea
La ingrasarea unei tufe de trandafiri se poate folosi balegar bine fermentat (2-3 kg) sau gunoi de pasari (100-200 g). Aceste ingrasaminte se aplica toamna (odata cu sapatul in jurul tufei), la 2-3 ani o data.

Se pot folosi si ingrasaminte chimice:
– toamna: superfosfat (25-30 g/m2) si sare potasica (10-15 g/m2);
– primavara: azotat de amoniu (15-20 g/m2).

In timpul vegetatiei se poate folosi ca ingrasamant suplimentat, gunoiul de pasari sub forma de solutie (500 g gunoi de pasari la 1 galeata de 10 l de apa). La o tufa se administreaza circa 5 l din aceasta solutie hranitoare. Exista si ingrasaminte mixte pentru trandafiri, care se pot cumpara din magazine. Nu uitati ca atunci cand aplicati astfel de substante trebuie sa respectati instructiunile de pe ambalaj.

Udarea trandafirilor
Se face atunci cand solul este uscat. Totusi, nu este necesar ca udatul sa se faca zilnic, ca la alte plante din gradina, deoarece trebuie retinut ca excesul de apa provoaca o crestere vegetativa abundenta, in dauna infloririi.

Lucrarea pamantului
In timpul verii, pamantul se praseste des pentru a fi mentinut reavan si lipsit de buruieni. Toamna sau primavara viitoare, pamantul din jurul tufelor se sapa mai adanc, pana la adancimea care sa evite vatamarea radacinilor.

Indepartarea lastarilor salbatici. Toti lastarii porniti din portaltoi trebuie indepartati imediat pentru a nu inabusi altoiul.

Inlaturarea florilor trecute. Pe masura ce florile se scutura, trebuie indepartate prin taiere. Altfel fructul ce se va forma va consuma inutil o parte din substantele nutritive ale plantei necesare pentru o noua inflorire.

Protejarea trandafirilor
Toamna, dupa caderea frunzelor, se face protejarea trandafirilor impotriva gerului din iarna. La trandafirii pitici, aceasta lucrare consta in efectuarea unui musuroi de 25-30 cm, la baza tufei. La trandafirii cu trunchi inalt, protejarea se poate face in 2 feluri: fie ca se apleaca tulpina la nivelul solului si apoi se musuroieste numai coroana, fie ca se inveleste coroana cu paie sau hartie de sac. In acest din urma caz, printre ramurile coroanei se pun manunchiuri de paie, cetina de brad, talas sau stiuleti de porumb, dupa care se leaga cu sfoara sau sarma, pentru a usura operatia de invelire.

Image

De ce iubim trandafirii…..

Image

 

La începuturile civilizaţiei, trandafirul devine floarea supremă între florile primelor parcuri din Orientul Apropiat (Persia, Siria), Orientul Îndepărtat (India, China, Japonia) şi din Bazinul Mediteranei (Italia, Grecia). Renumitele grădini suspendate din Babilon şi Asiria erau considerate „paradisurile fericirii”. Ele aparţineau legendarei regine Semiramis (sec. IX î.e.n.). Într-un monument din Altai s-a găsit o medalie, datând de peste 7.000 de ani, pe care era încrustat un trandafir, simbol al dragostei pentru această superbă plantă ornamentală. Documentele din timpul regelui Sargon din Mesopotamia (2600 î.e.n.) atestă deosebita apreciere şi sprijinul acordat celor ce se îndeletniceau cu dezvoltarea culturii trandafirului, vestită în întreaga Iudee fiind „Valea Trandafirilor lui Solomon”, din apropierea Ierusalimului. Herodot aminteşte în scrierile sale despre un trandafir cu 60 de petale, iar Homer, autorul Iliadei şi al Odiseei, preamăreşte splendoarea şi măreţia trandafirului, supranumindu-l „amorul dimineţii”. Teophrast (370-263 î.e.n.), în lucrarea sa „Cercetarea plantelor”, face descrierea morfologică a trandafirului şi tehnologia sa de înmulţire prin seminţe şi butaşi. Poetul Ovidiu, exilat din Roma la Tomis, povesteşte că Persefona se afla la cules de trandafiri în momentul în care a fost rapită de Pluto, zeul infernului. Din Asia Mică şi Grecia, trandafirii au fost răspândiţi de numeroşi negustori şi colonişti greci şi fenicieni în ţinuturile prin care treceau. Grecii, şi mai târziu romanii, foloseau din abundenţă flori tăiate de trandafir peste ornamente, cu prilejul diferitelor serbări; se spune că la o serbare a împăratului Nero s-au folosit peste 200.000 de flori de trandafir. De la greci şi romani a rămas o serie de lucrări ştiinţifice privitoare la tehnica înmulţirii şi culturii intensive a trandafirului, scrise de distinşii invataţi Plinius, Secundus, Columella, Varro. Plinius însuşi menţiona sortimente foarte bogate de trandafiri existente în „Hortus Rosaria”, cunoscute şi azi sub denumirea de Rosa alba, Rosa albanica, Rosa chinesis, Rosa damascene, Rosa multiflora etc. Trandafirul devenise floarea cea mai adorată în toate statele din Asia, Africa şi Europa antică. Blazoanele nobililor erau artistic brodate cu trandafiri, în diverse culori. Contele de Champagne adusese în Anglia din Siria, către sfârşitul secolului al XIII-lea, un frumos trandafir roşu, care a fost pictat pe blazonul membrilor Casei Lancaster, în timp ce membrii Casei York purtau ca semn distinct, pe blazon, un trandafir alb. În anul 1455, adunarea nobilimii engleze, care a avut loc în parcul „Temple” din Londra, l-a desemnat ca viitor rege al Angliei pe Henric al VI-lea, reprezentantul Casei Lancaster. În aceste împrejurări, Eduard, reprezentantul Casei de York, nemulţumit la culme de această alegere, după ce rupe un trandafir alb şi-l prinde în piept, declara: „Nu mă voi linişti până când trandafirul meu alb nu va fi colorat în roşu de sângele celor din Casa Lancester”. Într-adevăr, începând din anul 1455, s-a declanşat sângerosul razboi dintre membrii celor două case, care, după cum e cunoscut în istorie, a durat 30 de ani, fiind denumit “Războiul celor două roze”, încheiat printr-o alianţă între cele două familii. Acest eveniment a fost marcat de floricultorii englezi prin crearea noului soi de trandafir York Lancaster, de culoare alb-roz. Specialiştii floricultori încep să exploreze şi să obţină astfel noi specii din „import” şi să creeze noi soiuri de trandafir, în afara celor albi şi roşii. De exemplu, în 1606, Charles de l’Ecluse achiziţionează specia „Rosa eleganterina” cu flori galbene, care se răspândeşte degrabă în mai toate ţările europene. Totuşi, până la începutul secolului al XVII-lea, varietăţile de trandafir se limitau mai mult la speciile sălbatice aduse în Europa din Asia, în perioada anterioară. Importanţa care se acordă sporirii speciilor şi soiurilor de trandafiri începe să crească treptat în ţările europene, începând cu secolul al XVIII-lea, când putem menţiona frumosul parc de trandafiri „Bagatelle”, unul dintre cele mai reuşite exemple ale stilului mix. Îndeosebi, secolul al XIX-lea marchează un mare salt calitativ în activitatea de ameliorare a caracteristicilor trandafirilor cultivaţi în ţările europene, datorită achiziţionării unor specii şi soiuri deosebit de valoroase din China şi Jalonia. Renumitul horticultor Andre Dupont, încurajat de împărăteasa Josephina, care era o mare admiratoare a trandafirilor, înfiinţează la începutul secolului al XIX-lea, în parcul Castel Malmaison, de lângă Paris, vestitul „Rosarium”, cu peste 200 de soiuri de trandafir obţinute prin diverse încrucişări şi hibridări. După 1800, tratatele de specialitate în domeniul horticol se îmbogăţesc cu o serie de relatări asupra rezultatelor obţinute în cultura şi diversificarea speciilor şi soiurilor de trandafirii (Descartes menţionează 2.662 de soiuri cultivate în Franţa). Francezul Guillot obţine noi soiuri cu calităţi exceptionale din grupa „Thea hibrida“, prin diferite încrucişări, dintre care „La France de 1867”, de culoare roz-violet, şi „La France de 1869”, de culoare roz-argintiu. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea sunt aduse şi în Anglia câteva soiuri valoroase din grupa Thea; astfel, trandafirul devine floare naţională, „Regina Florilor”, emblema inocenţei şi a dragostei sublime, a tinereţii, a graţiei şi a frumuseţii. În cursul secolului al XX-lea, s-a continuat aducerea de către unii călători a unei mulţimi de specii şi soiuri orientale, ceea ce a fost un puternic stimulent pentru cultivatorii de trandafiri, determinându-i să intensifice înmulţirea celor mai valoroase soiuri, ajungându-se astăzi la cunoaşterea a mai mult de 200 de specii şi a peste 200.000 de soiuri de trandafiri. Cultivatorii de trandafiri din India dispun astăzi de o gamă foarte largă de soiuri, cu cele mai atrăgătoare culori, pornind de la alb imaculat până la negru lucios, mărimea florilor variind de la cele miniaturale la cele enorme. Floarea solitară a trandafirului triumfă în tot cursul secolului al XX-lea. Cu toate capriciile modei şi performanţele horticole excepţionale în crearea unor splendide flori ca Azalee, Orhidee, Tulipe, devenite populare, trandafirul rămâne mereu floarea cea mai agreată pentru eleganţa formei, bogaţia culorii şi a parfumului.

Image

Păduchi ţestoşi sau lânoşi

Plantele ornamentale din apartamente care au fost infestate cu păduchi sau care au fost puse lângă plante infestate cu păduchi ţestoşi sau lânoşi, trebuie urmărite pe toată perioada iernii.

  1. Simptome:

– Adulţi şi larve ale păduchilor ţestoşi se observă de-a lungul nervurilor frunzelor, pe lastari şi ramuri. Femela adultă are corpul oval-piriform, plat, de culoare galbenă-portocalie. Larva este eliptică, gălbuie (Fig. 1);

– Adulţi şi larve ale păduchilor lânoşi apar pe frunze, pe lăstari şi în crăpăturile ramurilor. Femela are corpul oval-alungit, roz-gălbui, acoperit cu o secreţie pulverulentă albă. Larva este plată, galben-roşiatică (Fig. 2).

– Frunzele se deformează datorită înţepăturilor larvelor care se hrănesc cu sevă;

– Pe măsură ce numărul de larve este tot mai mare se instalează fumagina, cad frunzele iar florile rămân mici sau nu mai apar.

– Odată cu înmulţirea dăunătorilor încep să se usuce ramurile tinere apoi se poate usca întreaga plantă.

  1.  Cauze:

– Păduchele ţestos al lămâiului – Coccus hesperidum;

– Păduchele lânos al lămâiului – Planococcus citri;

– Păduchele alb al leandrului – Aspidiotus nerii;

Aceştia sunt păduchii cel mai des întâlniţi, sunt polifagi şi atacă plante din numeroase familii: Citrus; Ficus; Cactus; Cycas; Asparagus; Nerium – Leandrum; etc.

La plantele ornamentale păstrate peste iarnă la temperaturi de peste 18 ° C şi care au fost infestate cu păduchi în toamnă,  pot să apară larve care migrează în masă,  pe frunze, lăstari, ramuri dar şi pe plantele sănătoase amplasate lângă cele infestate.

  1.  Controlul dăunătorilor:

Monitorizarea precoce – se controlează frunzele şi ramurile pentru a determina prezenţa adulţilor şi apariţia secreţiei lipicoase pe frunze. „Roua de miere” indică apariţia larvelor şi este momentul optim de aplicare a tratamentelor.

Controlul cultural – plantele grav infestate, care nu au fost tratate timp îndelungat, mai ales plantele mici, cu frunziş bogat sau greu de tratat se vor distruge.

Controlul chimic – tratamentul cu produse de ptotecţie a plantelor se face în momentul apariţiei larvelor deoarece acestea pot fi distruse. Stadiul larvar durează între 25 – 70 de zile în funcţie de dăunător şi de condiţiile de păstrare a plantelor. Adulţii au o carapace ca un scut împotriva substanţelor chimice. Pentru  a distruge dăunătorii trebuie să ţinem cont de câteva reguli:

1.Începutul aplicării tratamentelor să fie la apriţia larvelor;

2. Concentraţia produselor utilizate nu trebuie să depăşească doza recomandată. Prin mărirea concentraţiei nu distrugem toate larvele dar vom avea forme rezistente iar următoarele generaţii vor fi tot mai greu de distrus.

3. Alternarea substanţelor active utilizate la tratamente. Aceşti dăunători dezvoltă uşor rezistenţă la produsele de protecţie a plantelor. Produsele cele mai eficiente şi recomandate pentru aceşti dăunători sunt pe bază de:

acetamiprid (MOSPILAN 20 SG sau SP – 0,02 %);

tiacloprid (CALYPSO 480 SC – 0,02%);

tiametoxam (ACTARA 25 WG – 0,01%).

Tratamentul se repetă la 7 – 8 zile cu altă substanţă activă.  În cazul unui atac puternic se efectuează 3 tratamente având în vedere că stadiul larvar durează de la 25 de zile în sus.  Cu o serie de tratamente nu se pot distruge  toţi dăunătorii şi vom repeta seria de 2 sau 3 tratamente atunci când apar noile larve. La aplicarea tratamentelor trebuie să se ţină cont şi de prezenţa sau absenţa  florilor (citrice, leandru). În perioada apariţiei florilor şi deschiderii lor este bine să evităm   aplicarea de tratamente pentru a nu distruge florile şi fructele abea legate. Vom controla plantele să nu apară fitotoxicitate.

Image

Ce se potriveste langa o floare superba…..?

…………o prajitura si o cana de ceai aburinda intr-o dupa-amiaza friguroasa de februarie si, si ,si…..o carte buna!!! De unde sa iei cartea aia buna ca cel putin eu m-am saturat de povestile cu vampiri si cartile gen ¨cum sa faci, cum sa dregi¨!!! Eeee  si aici apare Vellant……

¨Ne stim din 8 Noiembrie 2007

Am pornit la drum cu o carte care isi propune sa rescrie istoria artei : Oglina Lumii. De atunci crestem

Pasiunile noastre?

Arta străzii & arta comunitară

Literatura contemporană

Cartea ilustrată pentru copii

Încurajăm cititul liber şi alte excentricităţi.¨

Daca vrei sa te relaxezi poti alege o carte cu fotografii superbe ca : ¨Razvan Mazilu Oglinzi/Mirrors¨ de Denise Radulescu sau ¨Jurnalul meu romanesc¨ de Inge Morath sau daca vrei sa devi melancolic/a poti alege ¨Marturisesc ca am trait¨ memoriile lui PabloNeruda sau daca iubesti animalele o sa-ti placa ¨Iubirrre¨ de Dana Tocu…..

Hai repede , du-te sa vezi : www.vellant.ro


DICENTRA

Denumire stiintifica : Dicentra Formosa, spectabilis

Denumire populara : Cerceii doamnei , lacrima inimioarei

Familie: Fumariaceae
Origine: Asia si America de Nord

Descriere:
Aceasta frumoasa floare perena se gaseste in mediu natural in colturile umbrite si padurile care se intind din Siberia pana in Japonia. Speciile de dicentra variaza in inaltime de la 30-44 pana la 74 cm sau mai mult. Majoritatea speciilor au foliajul verde deschis, franjurat, asemanator cu cel al ferigilor. Florile au forma de inima, si apar pe ramuri de primavara tarziu pana vara devreme. Speciile au culori variate, dar uneori greu de distins intre ele, asa ca e mai bine sa cumparati specia pe care o doriti in timpul perioadei de inflorire. Caracteristic la aceste plante sunt frunzele penat partite si raceme unilaterale, lungi, cu flori roz, cordiforme. Infloresc in iunie-iulie. Diacentra formosa, cu tulpini ramificate, glauce, fistuloase, inalte de 12-30 cm. Florile, care apar prin mai-iunie, sunt rosii, dispuse in raceme terminale, avand corola in forma de inima. Diacentra spectabilis, cu talia inalta de 60 la 90 cm, originara din estul Asiei. Are tulpini ramificate, erbacee, iar frunzele lung petiolate. Inmultirea se realizeaza cu multa usurinta prin butasi de lastari si de radacini, prin divizare si seminte, care au o putere germinativa de 2-3 ani. Se seamana primavara in cutii intr-un pamant nisipos. Rasadul se ierneaza in rasadnite reci dupa care in primavara sa se repice afara de unde in anul urmator de vor planta la loc definitiv, intr-un pamant de gradina nu prea greu, semiumbrit.

Se planteaza in pamant umed, fertil, bine drenat, la soare sau umbra partiala. Intre plante se lasa spatiu suficient pentru ca foliajul sa se dezvolte normal. Toamna frunzele se usuca si pot fi taiate.

Specii: in jur de 20

Tipul de planta:
Perena

Inaltime:
Dicentra formosa: 23-38 cm

Dicentra spectabilis: 60-90 cm.

Intindere:
Dicentra formosa: 20-60 cm sau mai mult.
Dicentra spectabilis: 90 cm

Lumina şi temperatura:
D. formosa suporta atat soarele partial cat si umbra; un loc doar cu soare de dimineata este cel mai bun.
D. spectabilis creste in semiumbra sau umbra totala. Tolereaza totusi soarele daca i se asigura umezeala.

Flori, frunze, fructe:
Flori rosii, roz, albe. Formeaza inflorescente cu 1-10 flori pe racem. D. formosa infloreste de la mijlocul primaverii pana la sfarsitul verii. D. spectabilis infloreste de la mijlocul primaverii pana la inceputul verii.

Solul:
Pamant de gradina, bine drenat si imbunatatit cu materie organica, ph: 6-7.5. Aplicati compost sau mranita in fiecare primavara.

Udarea:
Prefera solurile umede, dar iarna nu le place umezeala

Aerul:
Nu le plantati in locuri uscate sau cu vant

Ingrăşăminte:
Fertilizati putin, cu un fertilizator 5-10-5.

Inmulţire:
Prin seminte: Nu se recomanda pentru ca planta creste incet daca este obtinuta din seminte. Daca totusi aveti rabdare, insamantati seminte proaspete, recoltate imediat dupa ce se maturizeaza. Germinarea dureaza 1-6 luni la 15C si semintele nu se se tin la o temperatura mai ridicata. Expunerea semintelor inainte de insamantare la 18-22 C pentru 2-4 saptamani urmata de 6 saptamani la 2C scurteaza perioada de germinare. Direct in gradina insamantarea se face la sfarsitul verii sau toamna.
Din sectiuni de radacini (butasi de radacina) de 7-10 cm prelevati primavara din plante mature si puse in nisip intr-o sera rece (15C). Radacinile sunt amare si trebuie manuite cu grija. Planta infloreste din primul an.
D. formosa se poate inmulti prin rizomi
Prin divizare primavara, imediat dupa ce lastarii apar. Se planteaza intr-un loc unde nu vor avea competie cu alte plante pentru apa sau nutrienti.

Transplantare:
Lasati intre D. formosa 45 cm si intre D. spectabilis 45-60 cm.

Condiţii de iernare:
Zone climatice 4-9. In primul an se pune un strat de mulch in jurul lor, pana ce planta se adapteaza.

Boli şi dăunători:
Nu au probleme serioase. Pot fi atacate de afide, sau radacinile pot putrezi.

Îngrijire, particularităţi:
Sunt flori minunate pentru gradinile umbrite.

In straturile de flori, D. spectabilis se aseaza in mijlocul sau fundalul stratului. D. formosa se poate pune sub copaci sau in gradini cu pietre; fata sau mijlocul straturilor de flori. Se pot creste in ghivece.

In conditii extrem de calduroase sau uscate planta intra in repaus la mijlocul verii. Daca are mai putin soare si umezeala suficienta foliajul albastru-verde ramane atractiv pe cea mai mare parte a sezonului.

Planta atinge maturitatea in 2 ani. Se divid la 3-4 ani sau cand devin dese.

Varietăţi recomandate:
Dicentra formosa:
‘Bacchanal’: 30-35 cm inaltime si 38-45 cm intindere; flori ciresii.

‘Langtrees’: 20-38 cm inaltime si 38-45 cm intindere. Flori albe si foliaj albastru-verde. Infloresc o perioada indelungata, de la sfarsitul primaverii pana toamna.

‘Luxuriant’: 25-38 cm inaltime si 45-60 cm intindere; flori roz-carmin; infloresc indelungat de la sfarsitul primaverii pana toamna. Este o varietate compacta.

”Zestful’: 30 cm inaltime si 20-38 cm intindere. Flori mari rosu-rozalii usor parfumate.

Dicentra spectabilis:
De obicei se gaseste doar sub acest nume. Varietarea ‘Alba’ are flori albe impresionante si planta este ceva mai putin viguroasa.

DEUTZIA

Denumire stintifica: Deutzia scabra

Denumiri populare: Deutia

Ajunge la maturitate in 5-10 ani

Inaltime la maturitate(m) : 1 Diametru la maturitate(m): 1.5

Familia: Saxifragaceae
Aspect: arbust
Perioada de inflorire: primavera
Expunere: plin soare, penumbra
Udare: medie

Descriere

Se adapteaza perfect la cultivarea in gradini sau pe terase, cresterea lor putand fi dirijata prin taieri anuale. Provenit din Asia Orientala si America de Nord. Sunt arbusti cu crestere de tufe mici si mijlocii. Frunzele sunt paroase, glabre, ovale sau oblong-lanceolate si dintate. Florile sunt albe, alb cu roz carmin, mici grupate in raceme erecte si apar in mai-iunie. Inmultirea se efectueaza prin butasi, primavara. Plantati in rasadnite, butasii dezvolta foarte repede radacini (7-14 zile), dupa care se planteaza in ghivece si, apoi in aer liber. Se poate inmulti si prin despartirea tufelor. Ca flori taiate, crengile se pastreaza timp indelungat daca sunt tinute in multa apa si intr-o camera rocoroasa. planta cuprinde cam 50 de specii de arbusti cu frunze cazatoare, cu numerosi lastari si ramuri secundare drepte, aplatizate si o scoarta care se desface in foi subtiri. Deutzia are frunze verde-gri, opuse, crestate si aspre la pipait. Primavara, ramurile din anul precedent se acopera cu flori axilare, grupate in raceme si penaje, simple sau duble, care pot varia de la alb la roz. Este vorba despre arbusti care se adapteaza perfect la cultivarea in gradini mici sau pe terase, cresterea lor putand fi dirijata prin taieri anuale. Planta nu are nevoie de ingrijiri speciale si se adapteaza la orice tip de sol, cu conditia unei bune drenari. Primavara trebuie udata din abundenta si i se va adauga la radacina un compost proaspat, completat cu o treime de nisip si cu putin balegar macerat (folosirea unui fertilizant chimic azotat va face ca frunzisul sa se dezvolte mai mult decat florile). Suporta sa fie expusa direct razelor de soare, dar nu rezista prea bine la frig, de aceea se va tine seama ca pozitionarea ei sa nu fie in calea curentilor de aer. La sfarsitul perioadei de inflorire, se scurteaza in special ramurile florale adulte si se elimina tot ce este imbatranit sau ce nu se incadreaza in forma regulata a plantei. Taierea trebuie facuta, de preferinta, intr-o zi noroasa. Deutzia se inmulteste doar prin butasi, care trebuie selectionati primavara sau toamna, si aranjati intr-o lada, la rece, pentru a prinde radacini. Pe masura ce s-au prins, trebuie mutati intr-o pepiniera, unde vor fi pastrati doi ani, inainte de a fi transplantati definitiv. Arbustii cresc in inaltime de la 60 de cm pana la 3 m si se pot dezvolta pana la un diametriu de 1,4 m. Exista riscul sa fie atacati de ciuperci, care provoaca aparitia unor pete brun-galbui pe frunze, dar care se pot combate usor prin produse pe baza de cupru. O alta amenintare o reprezinta paduchii negri, care trebuie inlaturati cu insecticide. Prezenta unor orificii rotunde, ca si a unor pete maro inchis pe frunze poate insemna ca planta a fost infestata cu larvele unui fluture. Acestea pot provoca si o rasucire a varfurilor frunzelor. Pagubele sunt insa, in general, neglijabile. Deutzia crenata sau Nikko are o forma compacta, se inalta pana la 60 de cm si este foarte potrivita pentru a fi plantata intr-o gradina cu aspect stancos.

Cultivare : Deutziile se adapteaza usor la orice fel de teren in conditiile in care are acesta un drenaj bun. Primavara trebuie udate din abundenta. La sfarsitul perioadei de inflorire se poate face scurtarea ramurilor florale adulte si eliminarea celor imbatranite. Este indicat ca taierea sa fie facuta intr-o zi ploioasa.

Reproducere: Se inmultesc doar prin butasi, selctionati primavara sau toamna.

Pericole: Deutziile pot fi atacate de ciuperci, paduchi negrii, larvele fluturelui Gracillaria syringhella.

Specii si soiuri: Deutzia crenata, Deutzia gracilis, Deutzia longifolia, Deutzia x rosea, Deutzia x elegantissima, Deutzia x hybrida, Deutzia scabra.

DENDROBIUM – ORHIDEE –

Denumire populara: orhidee Dendrobium, orhidee de Singapore
Denumire stiintifica: Dendrobium sp.
Familie: Orchidaceae
Inaltime: 61 cm
Diametru: 61 cm
Expunere: medie; 25 – 50% umbra, lumina mai puternica iarna
Toleranta la caldura: medie
Temperatura: 21 – 30 C ziua,  7 – 18 C noaptea
Udare: pamantul trebuie tinut umed, mai uscat iarna
Umiditate: 50 – 75%
Fertilizare: de doua ori pe luna, mai putin iarna
Perioada de inflorire: primavara, toamna, iarna

Descriere
Dendrobium formeaza cel mai mare grup de orhidee, care contine mai mult de 1500 de specii si probabil mii de hibrizi. Ele sunt raspandite din Asia orientala si tropicala pana in Australia. Dimensiunile orhideelor Dendrobium variaza destul de mult – unele sunt mai mici decat o cutie de chibrituri, pe cand altele sunt specimene robuste, masurand mai mult de 1 metru in inaltime. Ca mai toate orhideele, Dendrobium sunt plante epifite care au nevoie de lumina multa si o buna circulatie a aerului. Unele orhidee Dendrobium sunt perene, iar altele au frunze cazatoare.

Unele au pseudobulbi, iar altele au radacini unite, asemanatoare rachitei. Datorita complexitatii acestui gen de orhidee, unele varietati pot inflori greu sau chiar deloc cand sunt cultivate ca plante de interior.

Sunt 2 categorii de Dendrobium, una care este de sera moderata si una de sera calda. La noi se gasesc cele de sera moderata si nepretentioase fata de lumina. Temperatura poate varia de la 14 – 26 grade, cu masurile preventive, care tin de umiditate si circulatia aerului.

O grupa a fost dezvoltata pe din Dendrobium nobile, originar din zona musonica. De aceea are nevoie de temperaturi relativ mai scazute si o perioda de repaus aproape complet lipsita de udare din octombrie pina in decembrie. Au nevoie lumina in semiumbra, dar nu trebuie expuse soarelui direct de amiaza.

Cealalta grupa de hibrizi a fost dezvoltata din Dendrobium phalaenopsis, care provine din zona calda, tropicala si subtropicala ( de ex. Filipine, Papua Noua Guineea) unde temperatura este mai ridicata si umiditatea de asemenea. Acestea nu au nevoie de perioada de repaus.

Calendar pentru ” descendentii” Dendrobium nobile

Luna Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie
Lumina semiumbra semiumbra umbra umbra umbra umbra
Temp. n:8 z:15 n:8 z:15 n:12 z:18 n:12 z:18 n:14 z:20 n:14 z:20
Udare saptaminal saptaminal saptaminal saptaminal 2x/sapt 2-3x/sapt
Vegetatie inflorire inflorire inflorire dezvoltare dezvoltare dezvoltare
Luna Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie
Lumina umbra umbra umbra umbra semiumbra semiumbra
Temp. n:14 z:20 n:14 z:20 n:14 z:20 n:14 z:20 n:12 z:18 n:8 z:15
Udare 2x/sapt 2x/sapt saptaminal pauza/rar pauza/rar pauza/rar
Vegetatie dezvoltare dezvoltare dezvoltare repaus repaus repaus

Exista aproximativ 1900 – 2000 de specii de Dendrobium in cultivare, deci florile pot fi foarte variate, de la 5 mm la 10 cm.

Tulpinile orhideei pot fi mai inalte de 60 cm si pot avea chiar mai mult de 20 de flori. Acestea dureaza intre 6 – 8 saptamani si sunt excelente ca flori taiate. Culorile includ aproape toate nuantele curcubeului – roz, lavanda, rosu, galben, portocaliu si multe combinatii. Orhideele de culoarea lavandei sau cele albe apar din abundenta pe plante bine dezvoltate si sunt foarte rezistente in timp; ele fac parte dintr-un grup prolific si apar frecvent direct pe tulpina. Dupa ce fiecare lastar a produs cateva radacini aeriene, acesta poate fi desprins de planta-mama si planta separat; lastarul va inflori mai des dupa un an.

Desi paleta de culori este foarte variata, majoritatea hibrizilor de orhidee Dendrobium care se gasesc in magazine sunt de obicei de culoarea lavandei, albi, auriu-galbeni sau combinatii ale acestor culori. Unele din speciile mai neobisnuite si chiar si hibrizi deosebiti, pot fi albastrui, ivorii, portocaliu sau rosu vibrant sau pot avea desene exotice. Majoritatea orhideelor perene nu sunt parfumate, desi speciile cu frunze cazatoare pot avea parfum de citrice sau coacaze.

Ingrijire si cultivare
Dendrobium are nevoie de lumina puternica; pamantul din ghiveci trebuie lasat sa se usuce putin intre udari, atunci cand orhideea nu este in floare.

Planta prefera compostul bine aerisit, format fie din fibre de feriga sau copac, fie pe baza de scoarta de copac si turba. Indiferent de compostul folosit, acesta trebuie sa fie aerisit, usor si sa nu se stranga in jurul radacinilor. Radacinile de orhidee Dendrobium nu tolereaza pamantul ud, imbibat cu apa; aceasta situatie duce inevitabil la putrezirea radacinilor. Stropirea ocazionala a foliajului cu apa ajuta la mentinerea umiditatii, mai ales in zilele toride. Orhideele suporta temperaturi de 7-35° C, idealul fiind intre 16-30° C.

Schimbarea ghiveciului la orhidee se face o data la doi ani, primavara, dupa ce a inflorit, sau cand incepe sa dea lastari noi (cand iese din perioada de repaus). Folositi un amestec de 10 parti scoarta de copac fin maruntita si 1 parte compost pentru orhidee, pentru ghivece mai mici.

Planta poate fi tratata cu fertilizator (25-9-9), pe toata perioada anului, intr-o concentratie de 1 lingurita la 3,8 litri.

Inmultire
Dendrobium poate fi inmultita prin butasi prelevati din tulpinile batrane (taiati dintre sectiuni) si asezati in compost proaspat, uscat. Planta se va ezvolta in curand de la noduri. Dendrobium este una din putinele tipuri de orhidee care infloresc din pseudobulbi/tulpini si pe lastarii tineri.

Un Dendrobium costa intre 25 – 60 RON, depinde de specie si calitatea plantei. De obicei, costa aproximativ 40 RON o planta matura.