BUSUIOC


Denumire stiintifica : Occimum Basilicum

Denumire populara : Busuioc

Familie : Lamiaceae

Origine : Asia tropicala

Etimologie : Termenul de busuioc provine din limba greaca (basileus), însemnând „rege”, despre această plantă spunându-se că a crescut pe locul unde Împăraţii Constantin şi Elena au descoperit Sfânta Cruce.

Busuiocul este o planta originara din India, cunoscuta si folosita inca din urma cu trei milenii si care s-a bucurat de o raspandire rapida in toata lumea. La indieni, despre busuioc se spune ca este planta lui Krishna si a lui Vishnu, iar bunii hindusi nu se duc la culcare fara o ramurica de busuioc pusa pe piept, menita sa ii duca in timpul somnului pe taramurile paradisiace. La romani si mai tarziu la italieni, busuiocul era considerat iarba dragostei si a fertilitatii, inflorirea lui fiind celebrata prin serbari si prin adevarate ritualuri. La greci si in aproape toate tarile crestin-ortodoxe, busuiocul are aproape aceleasi semnificatii ca si in India, fiind considerat planta sacra. Agheasma se face cu ajutorul busuiocului, si tot cu un buchet de busuioc se imprastie apa sfanta, pentru alungarea Necuratului ori pentru sfintirea locurilor. De asemenea, busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protectia divina asupra casei si a ocupantilor sai. Insa dincolo de dimensiunea sa spirituala si magica, busuiocul mai are o calitate foarte importanta – aceea vindecatoare, de care ne ocupam in continuare.
Atinge între 20-60 cm înălţime, având frunzele de culoare verde deschis, mătăsoase, cu lungimi cuprinse între 1,5-5cm şi late de circa 1-3 cm. Florile sunt puţin mai mari, de culoare albă, aranjate într-o terminaţie numită racem. În mod neobişnuit pentru familia Lamiaceae, cele patru stamina si pistilul nu emerg de sub marginea superioară a corolei, ci se sprijină pe cea inferioară. După polenizarea entomofilică ( adică polenizare cu ajutorul insectelor), corola cade şi ulterior se dezvoltă patru achene în interiorul calixului bilabial. Planta are un gust asemănător cu al anasonului  (numit şi anis), având un miros puternic dulceag-înţepător . Busuiocul este foarte sensibil la frig , el crescând bine în condiţii de căldură şi umezeală. În timp ce varietăţile comune de busuioc sunt considerate ca fiind plante anuale , altele sunt perene, cum ar fi busuiocul albastru african si busuiocul sacru thailandez.

Raspandire si recoltare


La noi in tara busuiocul este exclusiv planta de cultura. Semintele se pun in pamant la Dragobete (24 februarie), apoi se tin in casa, in ghivece puse la fereastra, pana la Sfantul Gheorghe (23 aprilie), cand se planteaza in gradina. Recoltarea sa incepe la sfarsitul lui iunie si continua pana toamna tarziu, cand cade prima bruma. Se taie doar varfurile inflorite de busuioc (fara partea lemnoasa), de mai multe ori pe timpul verii, dupa fiecare taiere, planta dand si mai multi lujeri, care la randul lor vor inflori. Dupa culegere, varfurile de busuioc se usuca intr-un strat cu o grosime de maximum un deget (aproximativ 2 cm), pana cand tulpinile si frunzele devin usor casante. Depozitarea se face in pungi de hartie sau in saculeti de panza, in locuri intunecoase, uscate si racoroase.

Uz practic

În mod obişnuit, se recomandă ca busuiocul să fie folosit în stare proaspătă. În cazul reţetelor culinare de mâncăruri preparate termic, adăugarea busuiocului se face , de obicei, la finalul preparării pentru a nu i se distruge aroma. Ţinut în pungi de plastic, poate fi păstrat proaspăt fie în frigider , pentru o perioadă scurtă, fie în congelator , pentru mai mult timp, după ce în prealabil a fost opărit puţin. Aşezaţi frunze proaspete într-un borcan uscat, adăugaţi puţină sare şi apoi acoperiţi cu ulei de masline. Planta uscată îşi pierde mare parte din aromă, ceea ce rămâne având un gust foarte diferit, cu iz slab de iarbă proaspăt tăiată.Reţetele cu specific mediteraneean şi asiatic folosesc în mod frecvent busuiocul.

Boli prevenite cu ajutorul busuiocului

* Toxiinfectia alimentara – un studiu facut in 2004 arata ca punerea unei singure picaturi de ulei volatil de busuioc intr-un litru de apa de baut, care se consuma pe parcursul unei zile, ne pune la adapost de multe din infectiile cu bacterii luate din alimente. Mai ales in timpul sezonului cald, acestea produc toxinfectii alimentare, traduse prin simptome cum ar fi voma, diaree puternica, febra. Si condimentarea cu busuioc a mancarurilor este recomandata, mai ales in timpul verii, deoarece substantele volatile din busuioc pastreaza alimentele nealterate mai mult timp si ne feresc de infectiile tubului digestiv.

* Ateroscleroza – unul din secretele efectelor benefice ale bucatariei mediteraneene asupra aparatului cardiovascular este chiar busuiocul. Alaturi de oregano, el este principalul condiment folosit in aromatizarea sosurilor pentru paste, a salatelor, a multor tipuri de pizza. Substantele antioxidante continute de catre busuioc previn formarea placilor de aterom pe artere si mentin elasticitatea vaselor sanguine.
* Infarct – studii de medicina experimentala arata ca administrarea zilnica de busuioc, ca planta medicinala sau ca si condiment introdus in mancare, previne infarctul. Nu doar ca busuiocul protejeaza arterele coronare de depunerile de colesterol, dar ajuta si la tinerea sub control a tensiunii arteriale si are o foarte complexa actiune la nivelul sistemului nervos central, protejand intregul sistem cardiovascular de efectele nefaste ale stresului.
* Astm bronsic – consumat ca aliment, in salate, in sosuri ori in supe, busuiocul protejeaza aparatul respirator de aparitia reactiilor alergice, impiedica in buna masura recidiva infectiilor bronho-pulmonare, protejeaza caile respiratorii de procesele inflamatorii ce conduc la aparitia astmului.
* Iradiere – doua principii active din busuioc, orientina si vicenina (ambele sunt flavonoide hidrosolubile), protejeaza celulele organismului in fata actiunii mutagene a radiatiilor ultraviolete, a radiatiilor beta si gamma. Ca atare, pe timpul verii, cand suntem mai vulnerabili la radiatiile solare, dar si atunci cand suntem expusi la radiatii din alte surse, administrarea zilnica a busuiocului este foarte utila pentru prevenirea mutatiilor celulelor, a proceselor de malignizare. Se ia pulberea de busuioc, cate 4-8 grame pe zi, in cure de 30 de zile.
* Infectia cu papilomavirusuri cancerigene – un studiu facut de un colectiv condus de dr. T. Dasgupta, publicat in 2004 in „Journal of Phytomedicine”, arata ca animalele de experienta infectate cu tulpini de papilomavirusuri cu potential cancerigen ridicat si tratate cu frunze de busuioc au avut o rata mult mai mica de aparitie a formatiunilor tumorale fata de lotul martor.

PRECAUTII SI CONTRAINDICATII LA TRATAMENTUL CU BUSUIOC
* Alergia la administrarea interna a busuiocului este foarte rar intalnita, insa la unele persoane, aceasta planta, mai ales uleiul volatil extras din ea, poate da simptome cum ar fi catarul respirator, senzatia de sufocare ori deranjamente gastro-intestinale. De aceea, inainte de a incepe un tratament intern cu busuioc, vom lua o cantitate foarte mica de planta sau de ulei volatil, si doar daca in 4 ore nu apare nici un simptom de alergie, vom continua administrarea normala.
* Reactiile alergice la folosirea externa a busuiocului sunt ceva mai frecvente si constau in aparitia de inflamatii la nivelul pielii, a catarului respirator si a senzatiei de dificultate in respiratie. Ca atare, inainte de a face bai generale sau de a aplica comprese cu busuioc, vom testa mai intai preparatul pe o portiune mica de piele si doar daca nu apar reactii adverse de tipul celor descrise mai sus, vom continua tratamentul.
Ca si alte plante aromatice, busuiocul contine un compus numit estragol, depistat ca si cancerigen, in testele de medicina experimentala. Trebuie stiut insa ca folosita in cantitati normale, aceasta substanta are o concentratie de 100 pana la 1000 de ori mai redusa decat doza de la care apare efectul toxic. Mai mult, in busuioc mai exista multi alti compusi cu efecte anticancerigene certe, care fac din aceasta planta un inamic al bolii canceroase si nu un inductor al ei.

BUSUIOCUL CA ALIMENT


In bucataria mediteraneana, busuiocul este un condiment foarte apreciat. Proaspat sau uscat, se pune in sosurile de tomate si in sosurile albe, cu care se consuma pastele, pizza si unele salate. De asemenea, busuiocul este foarte apreciat, mai ales in bucataria asiatica, ca aromatizant in salatele de fructe, in compoturi si chiar in dulceturi.
Adaugat in salate, busuiocul se combina cu frunze de patrunjel, de menta, cu tomate taiate marunt si cu frunze de salata verde. In Nordul Africii si in Orientul Mijlociu se prepara o bautura energizanta, punand intr-o sticla un litru de apa, patru linguri de miere si 1-2 ramurele uscate de busuioc. Se lasa totul sa macereze vreme de 12 ore, dupa care preparatul obtinut se filtreaza si se bea in mai multe reprize.

Anunțuri

Un gând despre „BUSUIOC

  1. Pingback: Un reprezentant al Editurii Niculescu îl acuză pe Mircea Dinescu că ar fi călătorit înainte de ‘89 în Occident, ca securist, şi că ar fi fost agent infiltrat de KGB. La mine pe blog, online şi în direct. « Cuib de mitralieră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s