Arhive etichetă | Plante de interior

DENDROBIUM – ORHIDEE –

Denumire populara: orhidee Dendrobium, orhidee de Singapore
Denumire stiintifica: Dendrobium sp.
Familie: Orchidaceae
Inaltime: 61 cm
Diametru: 61 cm
Expunere: medie; 25 – 50% umbra, lumina mai puternica iarna
Toleranta la caldura: medie
Temperatura: 21 – 30 C ziua,  7 – 18 C noaptea
Udare: pamantul trebuie tinut umed, mai uscat iarna
Umiditate: 50 – 75%
Fertilizare: de doua ori pe luna, mai putin iarna
Perioada de inflorire: primavara, toamna, iarna

Descriere
Dendrobium formeaza cel mai mare grup de orhidee, care contine mai mult de 1500 de specii si probabil mii de hibrizi. Ele sunt raspandite din Asia orientala si tropicala pana in Australia. Dimensiunile orhideelor Dendrobium variaza destul de mult – unele sunt mai mici decat o cutie de chibrituri, pe cand altele sunt specimene robuste, masurand mai mult de 1 metru in inaltime. Ca mai toate orhideele, Dendrobium sunt plante epifite care au nevoie de lumina multa si o buna circulatie a aerului. Unele orhidee Dendrobium sunt perene, iar altele au frunze cazatoare.

Unele au pseudobulbi, iar altele au radacini unite, asemanatoare rachitei. Datorita complexitatii acestui gen de orhidee, unele varietati pot inflori greu sau chiar deloc cand sunt cultivate ca plante de interior.

Sunt 2 categorii de Dendrobium, una care este de sera moderata si una de sera calda. La noi se gasesc cele de sera moderata si nepretentioase fata de lumina. Temperatura poate varia de la 14 – 26 grade, cu masurile preventive, care tin de umiditate si circulatia aerului.

O grupa a fost dezvoltata pe din Dendrobium nobile, originar din zona musonica. De aceea are nevoie de temperaturi relativ mai scazute si o perioda de repaus aproape complet lipsita de udare din octombrie pina in decembrie. Au nevoie lumina in semiumbra, dar nu trebuie expuse soarelui direct de amiaza.

Cealalta grupa de hibrizi a fost dezvoltata din Dendrobium phalaenopsis, care provine din zona calda, tropicala si subtropicala ( de ex. Filipine, Papua Noua Guineea) unde temperatura este mai ridicata si umiditatea de asemenea. Acestea nu au nevoie de perioada de repaus.

Calendar pentru ” descendentii” Dendrobium nobile

Luna Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie
Lumina semiumbra semiumbra umbra umbra umbra umbra
Temp. n:8 z:15 n:8 z:15 n:12 z:18 n:12 z:18 n:14 z:20 n:14 z:20
Udare saptaminal saptaminal saptaminal saptaminal 2x/sapt 2-3x/sapt
Vegetatie inflorire inflorire inflorire dezvoltare dezvoltare dezvoltare
Luna Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie
Lumina umbra umbra umbra umbra semiumbra semiumbra
Temp. n:14 z:20 n:14 z:20 n:14 z:20 n:14 z:20 n:12 z:18 n:8 z:15
Udare 2x/sapt 2x/sapt saptaminal pauza/rar pauza/rar pauza/rar
Vegetatie dezvoltare dezvoltare dezvoltare repaus repaus repaus

Exista aproximativ 1900 – 2000 de specii de Dendrobium in cultivare, deci florile pot fi foarte variate, de la 5 mm la 10 cm.

Tulpinile orhideei pot fi mai inalte de 60 cm si pot avea chiar mai mult de 20 de flori. Acestea dureaza intre 6 – 8 saptamani si sunt excelente ca flori taiate. Culorile includ aproape toate nuantele curcubeului – roz, lavanda, rosu, galben, portocaliu si multe combinatii. Orhideele de culoarea lavandei sau cele albe apar din abundenta pe plante bine dezvoltate si sunt foarte rezistente in timp; ele fac parte dintr-un grup prolific si apar frecvent direct pe tulpina. Dupa ce fiecare lastar a produs cateva radacini aeriene, acesta poate fi desprins de planta-mama si planta separat; lastarul va inflori mai des dupa un an.

Desi paleta de culori este foarte variata, majoritatea hibrizilor de orhidee Dendrobium care se gasesc in magazine sunt de obicei de culoarea lavandei, albi, auriu-galbeni sau combinatii ale acestor culori. Unele din speciile mai neobisnuite si chiar si hibrizi deosebiti, pot fi albastrui, ivorii, portocaliu sau rosu vibrant sau pot avea desene exotice. Majoritatea orhideelor perene nu sunt parfumate, desi speciile cu frunze cazatoare pot avea parfum de citrice sau coacaze.

Ingrijire si cultivare
Dendrobium are nevoie de lumina puternica; pamantul din ghiveci trebuie lasat sa se usuce putin intre udari, atunci cand orhideea nu este in floare.

Planta prefera compostul bine aerisit, format fie din fibre de feriga sau copac, fie pe baza de scoarta de copac si turba. Indiferent de compostul folosit, acesta trebuie sa fie aerisit, usor si sa nu se stranga in jurul radacinilor. Radacinile de orhidee Dendrobium nu tolereaza pamantul ud, imbibat cu apa; aceasta situatie duce inevitabil la putrezirea radacinilor. Stropirea ocazionala a foliajului cu apa ajuta la mentinerea umiditatii, mai ales in zilele toride. Orhideele suporta temperaturi de 7-35° C, idealul fiind intre 16-30° C.

Schimbarea ghiveciului la orhidee se face o data la doi ani, primavara, dupa ce a inflorit, sau cand incepe sa dea lastari noi (cand iese din perioada de repaus). Folositi un amestec de 10 parti scoarta de copac fin maruntita si 1 parte compost pentru orhidee, pentru ghivece mai mici.

Planta poate fi tratata cu fertilizator (25-9-9), pe toata perioada anului, intr-o concentratie de 1 lingurita la 3,8 litri.

Inmultire
Dendrobium poate fi inmultita prin butasi prelevati din tulpinile batrane (taiati dintre sectiuni) si asezati in compost proaspat, uscat. Planta se va ezvolta in curand de la noduri. Dendrobium este una din putinele tipuri de orhidee care infloresc din pseudobulbi/tulpini si pe lastarii tineri.

Un Dendrobium costa intre 25 – 60 RON, depinde de specie si calitatea plantei. De obicei, costa aproximativ 40 RON o planta matura.


CYMBIDIUM

Familia: Orhidaceae
Inaltime: pana in 90 cm
Diametru: pana in 90 cm
Tip: in principal epifita (creste pe o planta-gazda)
Sol: special pentru orhidee
Expunere: de la umbra pana la plin soare

Descriere:

Cymbidium, sau orhideea-barca, are florile in diverse culori, avand un parfum delicat. Florile sunt foarte durabile in timp pe tija, uneori atingand si 3-4luni, daca planta este ingrijita cum trebuie si temperaturile nu sunt foarte ridicate. Frunzele au un aspect exotic, fiind foarte lungi si de un verde deschis.


Originare din zonele cu clima temperata si tropicala din India, Nepal, China, Japonia si pana in Malaysia si Australia, cymbidium sunt probabil cele mai mult cultivate orhidee; de asemenea, florile lor dureaza cel mai mult. Din cele 40-50 de specii s-au creat sute de hibrizi, cu flori de diferite culori, de la alb, galben si portocaliu, pana la rosu, maro si verde; dimensiunile variaza de la 5 pana la 10 cm diametru.

Orhideele Cymbidium apar pentru prima data in scrieri in China si Japonia, in cantece populare chinezesti compuse inainte de perioada lui Confucius (551-479 iCh.). Prima lucrare scrisa despre orhidee a fost publicat ain China in 1233 dCh si cuprindea descrierile a peste 22 specii de orhidee. Prima descriere sistematica si clasificare formala a genului a fost facuta de Olaf Swartz, in 1799.

Prima orhidee cymbidium a fost adusa in Anglia din China de catre James Fothergill, in 1778, iar primul hibrid al acestei specii a fost cultivat in 1889.

Numele Cymbidium provine din cuvantul grecesc kymbe, care inseamna barca si e legat de forma florii.

Hibrizii de cymbidium
Poate parea incredibil, dar nu mai mult de 7 sau 8 specii sunt „responsabile” de 90% din miile de hibrizi cymbidium care exista astazi. In perioada anilor 1930 si 1940, cei mai populari hibrizi erau cei creati in America, pentru ca in ani 1960 sa domine cei din Marea Britanie.

Hibrizii de cymbidium se pot clasifica in trei grupe: hibrizi standard, miniaturi si noutati, care sunt uneori numiti si hibrizi intermediari. Hibrizii standard ating dimensiuni mari si ocupa mult spatiu; majoritatea infloresc timp de 2 luni, iarna tarziu si primavara, si sunt disponibili in aproape orice culoare, mai putin albastru. Hibrizii in miniatura au fost creati din speciile pitice de orhidee, cum ar fi C. devonianum si C. tigrinum; florie sunt numai de culoare verde, galbena si maronii, iar unele au un parfum placut. Hibrizii noi (intermediari) sunt rezultati din incrucisari intre cei standar si in miniatura si sunt printre cei mai populari hibrizi care exista.

Cymbidium standard are frunzele lungi, subtiri si drepte sau pendulare, de 50 cm sau mai mult in lungime; la hibrizii in miniatura frunzele sunt mai scurte si mai inguste.

Cu o selectie atenta este posibil sa aveti o colectie de cymbidium care infloreste tot anul. Florile apar la capatul unor tuplini viguroase, fara frunze si multe dureaza pana la 2 luni, fie pe planta, fie ca flori taiate.

Cultivare
Cymbidium se tine intr-un mediu incalzit in timpul iernii, iar vara pot fi duse afara. Pentru ca sa infloreasca, multi hibrizi au nevoie de anumite conditii: temperaturi mai scazute noaptea si multa lumina in timpul zilei.
Se planteaza cu baza pseudobulbului fie la nivelul solului, fie putin deasupra; ghiveciul trebuie sa permita buna drenare a compostului. Cymbidium sunt flori destul de viguroase si este posibil sa fie nevoie sa le divizati si transplantati in vase de 20 cm in diametru la fiecare 2-3 ani.
Cantitatea de apa de care au nevoie se stabileste in functie de perioada din an. In timpul verii plantele trebuie udate zilnic, dar iarna numai o data la doua saptamani. Amestecul de compost trebuie mentinut umed, iar planta trebuie sa primeasca o cantitate de apa destul de mare cat sa treaca prin tot pamantul si sa se scurga in tavita.

Temperatura: pe timpul noptii trebuie sa fie de cel putin 10-14°C. Este bine sa lasati floarea afara din iunie pana in septembrie, pentru a incuraja aparitia bobocilor si treptat (obisnuiti treptat orhideea cu soarele direct, pentru a evita arderea frunzelor). In timp ce creste tulpina, temperatura din mediu trebuie sa fie sub 15°C.

Inflorirea: are loc din noiembrie pana in mai, iar florile dureasa pana la 8 saptamani. Tulpinile nou crescute se leaga de un bat si se taie pana la 5 cm dupa ce s-au ofilit florile.

Udare si tratamente: din primavara pana toamna, se uda de sus in jos, lasand apa in exces sa sa scurga in tavita; compostul trebuie sa fie uscat inainte de a uda din nou orhideea. Tratarea cu substante fertilizatoare este benefica in perioada de dezvoltare. Folositi in acest scop un tratament lichid diluat la 1/2, pe care sa-l amestecati cu apa de udat o data la fiecare trei udari; dupa aceea udati numai cu apa, pentru ca sarurile daunatoare sa se poata scurge din pamant. Iarna, reduceti frecventa udarilor.

Substratul de cultura recomandat trebuie sa fie foarte aerat, astfel incat sa permita respiratia radacinilor, dar in acelasi timp sa retina suficienta umezeala incat radacinile sa nu se deshidrateze. Pentru aceste plante usor acidofile (pH 6-6,5) este recomandata turba fibroasa sau un substrat format din fragmente de scoarta de copac (se gasesc la centrele specializate, cum sunt Bricostore sau Romstal Garden).

Transplantarea: plantele inghesuite se transplanteaza dupa ce au inflorit, primavara. Nu alegeti ghivece mult preamari. Unii din bulbii batrani care si-au pierdut frunzele pot fi aruncati. Folositi pamant special pentru orhicee, care se gaseste in magazinele de specialitate. Cand divizati plantele, plantati cel putin 3 – 4 pseudobulbi sanatosi in fiecare ghiveci.

Boli si daunatori:
Cymbidium este sensibila la multi daunatori care se intalnesc in sere, inclusiv paienjeni rosii, afide si cosenile. Bolile pot fi de asemenea o problema, dar pot fi evitate cu dispozitive de dezinfectare.

Inmultire:
In afara de metodele de inmultire obisnuite, plantele noi pot aparea din bulbii mai batrani, ramasi fara frunze. Acesti bulbi batrani pot parea morti, dar ei isi vor reveni daca detasati plantele tinere. Bulbii se planteaza cate unul in vase mici si se tin intr-un mediu uscat; imediat ce apar radacini si o frunza sanatoasa o puteti transplanta in pamant normal de orhidee. In general, bulbii batrani vor reinflori dupa 3 ani.

Greseli de ingrijire: Plasarea in plin soare poate avea urmari nefaste, frunzele devenind aproape albe. Udarea excesiva este adesea intalnita. Plasarea la lumina mai putina ne priveaza de minunatele flori, la fel ca si lipsa diferentei de temperatura (zi-noapte) recomandata toamna.

Particularitati de ingrijire: Atunci cand afara temperatura scade sub 6-7 grade noaptea, este de preferat sa o bagam in casa, intr-o camera unde temperatura nu depaseste 14-15 grade, aceasta pentru stimularea formarii tijei florale. Dupa deschiderea bobocilor planta poate fi amplasata intr-o incapere cu temperaturi de 18-20 grade Celsius. Daca planta se aduce la caldura (20grade) atunci cand bobocii nu s-au deschis, acestia pot cadea din cauza temperaturilor ridicate, de aceea se asteapta deschiderea florilor si apoi plasarea la caldura.

Specii si varietati: Cymbidium aloifolium – galbena cu maroniu in centru, petale si sepale subtiri si lunguiete
Cymbidium atropurpureum – sepale maron inchis pana la galben-verzui cu un puternic miros de nuca de cocos
Cymbidium bicolor – frunze foarte groase si rigide specifice, florile au un miros lejer de fructe iar petalele si sepalele au cate doua culori
Cymbidium finlaysonianum – frunze groase, florile sunt mai mici decat la C. bicolor si mirosul de fructe mai slab
Cymbidium rectum – tija florala creste drept in sus pana la 40cm, de unde si numele, florile sunt mici.
Cymbidium dayanum – florile sunt albe cu o dunga rosie in mijlocul petalei si al sepalei, fiind foarte apreciate

Ideale pentru aranjamente!

CROSSANDRA

Increngatura : Magnoliophyta
Clasa : Magnoliopsida
Ordinul : Lamiales
Familia : Acanthaceae
Genul : Crossandra
Specia : Crossandra infundibuliformis

Inflorire : Aprilie- Mai
Temperatura : 13-24°C
Umiditate : Redusa
Luminozitate : Semiumbra

Origine : India

Descriere

Este un arbust, care in conditii de camera poate atinge 40-60 de cm. Florile frumos colorate in rosu-portocaliu dau o nota atractiva plantei.
Crossandra necesita caldura ( 18-20 de grade Celsius) si lumina intensa, fara insolatie directa in timpul verii. De asemenea necesita o udare abundenta si regulata, si spalare frecventa a frunzelor.
Se uda mai putin in septembrie-octombrie, luni care reprezinta o perioada de repaus inainte de inflorire.
Transplantarea se face dupa aceasta perioada, utilizand un amestec compus din doua parti pamant de turba si o parte pamant de frunze.
Inmultirea este posibila prin seminte, dar se face mai usor prin butasi recoltati din lastarii terminali in timpul primaverii.

Temperatura : 13-24°C
Umiditate : Redusa
Luminozitate : Semiumbra


Fertilizare : Din primavara pana toamna se administreaza de doua ori pe luna ingrasamant lichid pentru plante florifere in apa de udare.
Inmultire : Prin butasire, primavara. Pentru o mai buna inradacinare, butasii se acopera cu folii de aluminiu si se trateaza eventual cu hormoni de crestere. Se pastreaza asa la temperaturi ridicate de 23-25°C.
Boli si daunatori : Poate fi atacata, ocazional, de paianjenul rosu.
Ingrijire : Se uda saptamanal vara si odata la doua saptamani in sezonul rece. Este foarte sensibila la umiditatea excesiva si de aceea nu suporta nici pulverizarea sau stropirea frunzelor cu apa. Se uda doar cu apa dedurizata si la temperatura camerei.. Se transplanteaza anual, primavara, cand se efectueaza si tunderea lastarilor batrani pentru a favoriza inflorirea.
Beneficii : Chiar daca este o planta mai pretentioasa in ce priveste umiditatea, daca este respectata aceasta conditie si este corect ingrijita este deosebit de frumoasa prin frumusetea florilor mari, delicate de culoarea somonului.

Specii si varietati
C. undulaefolia (C. infundibuliformis) cu soiul: Mona Walhead; C. mucronata; C. nilotica

COLEUS

Familia: Lamiaceae
Nume stiintific: Coleus x hybridus
Tip: planta anuala
Inmultire: seminte, ramuri
Expunere: umbra totala sau partiala
Culoarea foliajului: rosu, verde, roz, alb, purpuriu si galben
Perioada de inflorire: vara tarziu; florile trebuie rupte
Inaltime: 45-91 cm
Diametru: 22-30 cm
Tip de sol: neutru sau alcalin, pamant umed
Utilizare: borduri, ghivece, planta de interior sau de sera; foliajul poate fi folosit la aranjamente florale.

Descriere:
Majoritatea speciilor de coleus ajung rapid la dimensiunea lor maxima. Sunt plante anuale fragile care nu rezista la frig.

Coleus prefera un sol umed, dar bine drenat. Prea putina apa dauneaza plantei, dar udarea excesiva va face ca frunzele sa devina maronii, cu marginile arse. Prin urmare, trebuie udata destul de des, atat cat pamantul sa nu se usuce, mai ales atunci cand o plantati; in primele 7-10 zile de la plantare radacina trebuie sa fie umeda, apoi planta poate fi udata numai cand pamantul de la suprafata ghiveciului s-a uscat putin (verificati la 3-5 zile).

Desi supravietuieste si in plin soare, culoarea frunzelor este pusa mai bine in evidenta la umbra. Speciile care nu tolereaza soarele se decoloreaza cand sunt expuse la soare. La sfarsitul verii apar florile mici, nesemnificative. Atat florile cat si ramurile noi ale plantelor tinere trebuie rupte pentru a incuraja un foliaj mai bogat. Pentru ca planta sa creasca mai bine in mijlocul verii, amestecati apa de udat cu fertilizator in lunile iunie, iulie si august.

Pericole: planta este foarte rezistenta la boli sau insecte daca sunt crescute afara, in containere sau straturi corespunzatoare. Daunatorii la care trebuie sa fiti atenti sunt gandacii, afidele si aleuroidele (musca sau fluturele alb). Coleus este atacat de boli precum putrezirea tulpinii sau a radacinii.

Coleus Pat Martin Coleus Pineapple Tart Coleus Saturn Coleus Solar Flare

Specii care prefera soarele: Alabama Sunset, Pat Martin, Pineapple, Saturn, Solar Flare, Solar Eclipse, Solar Furnance, Solar Shadow, Solar Spectrum, Solar Storm, Plum Parfait, Burgundy Sun

Cissus

Denumire stiintifica : Cissus

Denumire populara : Vita de apartament

Familie : Vitacea

Ordin :Vitales

Origine : America de Sud, Chile

Descriere

Plante agatatoare, cu tulpini sbtiri, prevazute cu ventuze care le permit sa se agate de diferite suporturi (grilaje, spalieri, scari).Originare din estul Asiei, Africa şi America, aceste plante căţărătoare sunt adecvate ca plante de apartament, ideale pentru locuri răcoroase şi umbroase şi uşor de cultivat. Din acest gen fac parte circa 350 de specii şi numeroase varietăţi dife­rite prin forma şi culoarea frunzelor. Unele specii au tulpini suculente cu forme ciudate. Datorită aspec­tului lor, aceste plante pot fi aranjate în diverse moduri: ca plante căţără­toare, căzătoare sau în coşuleţe suspendate; strâns înrudite cu viţa-de-vie, marea majoritate a acestor plante produc cârcei cu care se pot ancora de orice suport.

Cultivare

Dacă este cultivată ca plantă căţărătoare, introduceţi una sau două beţe în pamantul din ghiveci pentru ca ramurile să găsească astfel un suport, fiind însă atenţi să nu le traumatizaţi rădăcinile; în schimb, dacă o să cultivaţi planta ca pe una căzătoare, lăsaţi cârceii să se prindă liber de suporturi sau legaţi tulpinile de ele, însă nu prea strâns. Pe măsură ce planta creşte, înlocuiţi suporturile cu beţe mai lungi sau cu un grilaj de care puteţi agăţa ramurile din ce în ce mai numeroase. Spre sfârşitul primăverii, plantei i se scurtează ramurile; dacă este foarte viguroasă trebuie să faceţi această operaţie de mai multe ori în timpul creşterii. Perioada de creştere maximă este între sfârşitul lui martie şi sfârşitul lui august; în aceste luni trebuie să o udaţi abundent, fără însă a îmbiba compostul, deoarece radacinile putrezesc uşor. Primavara şi vara creşte bine la o temperatură de 18-24 °C. Cissus discolor necesită chiar 27-30 °C. Asiguraţi împrospătarea aerului şi umiditatea corespunzătoare stropind-o sau, chiar mai bine, aşezând ghiveciul pe un suport plin cu pietriş ud; administraţi îngrăşăminte la fiecare 2-3 săptămâni, adăugând în apa cu care se udă planta un îngrăşământ lichid. Toamana şi iarna, pentru marea majoritate a plantelor sunt suficiente 7 °C, excepţie făcând Cissus discolor care necesită cel puţin 13 °C: la temperaturi mai mici această plantă suferă, frunzele îşi pierd culoarea şi cad; această specie necesită şi lumină puternică în timp ce restul trăiesc bine în penumbră. Udaţi-le moderat, atât cât să nu se usuce; din septembrie până în martie nu mai
administraţi îngrăşăminte. Speciile suculente se aşază în plină lumină şi se udă moderat în perioada de creştere, operaţie care se sistează însă în timpul iernii.

Inmultire

În plină primăvară puteţi preleva din mlădiţele tinere butaşi lungi de 5-7 cm, de care este bine să lăsaţi prinsă, dacă este posibil, o bucată din crenguţa pe care au crescut; trataţi partea inferioară a butaşilor cu hormoni rizogeni apoi plantaţi-i într-un amestec format din părţi egale de nisip şi turbă; menţineţi-i la o temperatură în jur de 24-26 °C şi păstraţi umiditatea amestecului şi a aerului timp de 2-3 săptămâni, adică pe perioada necesară înrădăcinării (cu ajutorul unei lădiţe pentru multiplicare puteţi menţine o temperatură optimă constantă şi să acceleraţi procesul de dezvoltare a rădăcinilor). Când butaşii au prins rădăcini, plantaţi-i în ghivece cu pământ corespunzător; ţineţi-i la umbră şi umiditate, într-un loc bine aerisit; astfel se vor dezvolta rapid. Unele specii suculente se înmulţesc folosind seminţele care, aşezate într-un amestec de turbă şi nisip în părţi egale şi acoperite cu un strat de nisip grosier vor încolţi în 5-6 săptămâni. Transvazaţi plantele atunci când sunt suficient de dezvoltate.

Transplantarea se face in martie, intr-un amestec constand din doua parti pamant bogat in humus, o parte pamant din frunze si o parte nisip. Se executa lucrarea de tundere a ramurilor foarte lungi, care au pierdut frunzele pentru a provoca emiterea de lastari tineri si vigurosi.
Plantele au nevoie de aer cals si umed.

Pericole şi precauţii

Este o plantă robustă, fiind rar ţinta bolilor sau paraziţilor. Fiţi atenţi la aspectul frunzelor. Dacă atârnă şi sunt veştejite înseamnă că planta este expusă la temperaturi prea reci şi, prin urmare, trebuie aşezată într-un loc mai cald. În schimb, dacă sunt pătate sau distruse înseamnă că le-aţi udat prea mult; lăsaţi planta să se usuce pentru o perioadă scurtă de timp şi apoi udaţi-o atât cât să o menţineţi umedă. Dacă frunzele sunt veştejite, brune şi cad, înseamnă că planta a fost expusă excesiv la soare şi căldură. Se poate întâmpla uneori ca o plantă de 6-7 ani să îşi piardă vigoarea şi să moară; aceasta se datorează doar vârstei înaintate.

Specii şi varietăţi

Cissus antarctica este o plantă care produce numeroase frunze cordate, verde închis, lungi de 10 cm şi late de 5 cm, cu nervuri brune, subţiri. Este originară din Australia; planta adultă poate înflori şi produce apoi fructe negre, necomestibile, dar acest lucru nu se întâmplă dacă este cultivată în casă. Cissus discolor este o plantă căţărătoare robustă; dacă este lăsată să crească liber într-un ghiveci mare ajunge la aproximativ 2 m înălţime şi formează o coloană de frunze. Acestea sunt lungi de 15 cm şi au nervuri adânci, verzi, care delimiteză zone bine reliefate, albe argintii cu dungi roşii-purpurii şi verzi; faţa inferioară a frunzelor este colorată uniform în roşu-brun. Este originară din insula Java şi din Cambodgia. Provenind din Australia, specia Cissus hypoglauca este un arbust care poate ajunge chiar la 2 m înălţime; prezintă frunze dese şi pergamentoase, colorate verde-brun şi subdivizate în 5 foliole lucioase cu margini din­ţate. Cissus quadrangularis este o plantă agăţă­toare suculentă, cu tul­pini patrulatere pe secţi­une, străbătute pe toată lungimea lor de 4 muchii proemi-nente; frunzele sunt în formă de inimă, cărnoase, cu margini zimţate neregulat; este o specie originară din estul Africii şi Somalia. Cissus rhombifolia este o specie care pre­zintă tulpini lungi, robus­te, pufoase, dotate cu numeroşi cârcei cu ca­pătul bifurcat sau răsucit. Are frunze catifelate, colorate verde închis şi formate din trei foliole cu formă romboidală; provi­ne din America de Sud şi din vestul Indiei. „Mandaiana„, este o varietate uşor de cultivat care se caracterizează prin tulpini robuste şi dese, cu grupuri de frunze cărnoase, lucioase, destul de rigide, colorate verde închis. Speciile şi varietăţile de cissus sunt decorative frunzele lor.

CHAMAEDOREA ELEGANS

Denumirea stiintifica : Chamaedorea elegans

Denumire populara : Palmierul pitic

Increngatura : Magnoliophyta
Clasa : Liliopsida

Ordinul : Arecales

Familia : Arecaceae

Genul : Chamaedorea

Origine:
Mexic zona de sud-est, Guatemala

Gabarit:
In mod obisnuit, in conditii de camera, planta ajunge pana la 50-70cm, in cazuri rare pana la 1-1.5m

Lumina ºi temperatura:
Prefera lumina difuza, fara soare direct. Tolereaza foarte bine semiumbra si umbra, fiind recomandata in cazul camerelor cu expunere nordica.
Temperatura optima este de 20-25 grade celsius.

Frunze, flori:
Frunzele au o lungime de 30-60cm, sunt verzi, stralucitoare ,suprapuse la baza,penate , suple, cu foliole lanceolate.
Flori:este un palmier dioic, unul din putinii palmieri care infloresc in conditii de camera. Inflorescenta se prezinta sub forma unor ciorchini ramificati ,galben-oranj, ce apar in varful tulpinilor mai varstnice.

Solul:
Prefera pamintul de ericacee si pamintul de gradina acid

Udarea:
Apa se administreaza in medie de 1-2 ori pe saptamina, insa substratul nu trebuie sa fie imbibat si apa sa stagneze.

Aerul:
Se pulverizeaza o data pe zi cu apa la temperatura camerei, in special cand aerul este uscat

Ingrãºãminte:
Primavara si toamna se administreaza ingrasamint universal bogat in oligoelemente

Inmulþire:
Prin insamintrea la cald, primavara

Condiþii de iernare:
Planta cu vegetatie continua, pe timpul iernii are nevoie de apa mai putina decat in restul anului, nu se mai aplica substrante de fertilizare. Daca aerul este uscat in incaperea in care este amplasata se pulverizeaza cu apa.

Boli ºi dãunãtori:
paduchi si acarieni

Îngrijire, particularitãþi:
Palmierul pitic apreciaza asocierea cu alte plante,in acelasi bac. Spre deosebire de alte specii de palmier nu este foarte pretentios la conditiile de mediu, fiind o planta recomandata incepatorilor. Se transplanteaza la 2-3 ani. Ritmul de crestere este destul de lent.
– iarna se uda moderat, vara pamintul trebuie sa fie in permanenta umed;
– apa cu care se uda trebuie sa fie lipsita de clor;
– suporta bine locurile umbroase;
– se ingalbeneste daca este expusa direct in razele soarelui
– se pune intr-un strat de pietris umed

Boli, daunatori:
– la temperaturi joase frunzele se pateaza, iar la frig si curent cad;
– trebuie protejata impotriva paianjenului rosu si a paduchilor cu scut.

BONSAI

Bonsai este o arta horticulturala dezvoltata de-a lungul a 2000 de ani, insemnand atat in limba chineza cat si in japoneza „copac in ghiveci”. Formele, proportiile si, in final, armonia creata intre natura si dorinta pasionatilor, a facut din Bonsai o arta care s-a raspandit pe intreg globul. Bonsai este arta şi ştiinţa de a creşte plante şi  arbori  miniaturali, prin creşterea acestora forţată în spaţii mult mai restrânse decît sunt necesare în mod natural dezvoltării lor, prin conducerea şi tăierea adecvată a ramurilor şi prin hrănire minimală cu apă şi îngrăşăminte. Arborii cresc astfel într-o formă estetica, care sugerează de cele mai multe ori vârstă înaintată, deşi impresia de îmbătrânire nu este falsă deoarece mulţi arbori bonsai sunt realmente bătrîni, dar arătând aceasta în forma lor miniaturală.

Un copac plantat intr-un ghiveci devine cu adevarat Bonsai numai dupa o modelare si ingrijire atenta. Crengile copacului care nu corespund imaginii ce se doreste a fi obtinuta sunt taiate, radacinile scurtate pentru a fi pastrat compact si interesant ramificat.  Modelarea unui Bonsai dureaza ani si ani si  rezultatul este adesea uimitor.

Udarea reprezinta cheia succesului in arta cresterii bonsailor. Lipsa udarii sau mentinerea lor un timp prea indelungat intr-un mediu cu umiditate scazuta dauneaza foarte mult.

Fertilizarea e bine-venita primavara, si mai mult toamna. Substanta nutritiva trebuie sa aiba urmatoarele ingrediente principale: nitrogen, acid fosforic si potasiu; este o idee buna ca fertilizatorul sa contina si fier. Inainte de „hranire” bonsaiul se uda, dupa care se aplica fertilizatorul, la o consistenta injumatatita fata de recomandarile producatorului. Este bine sa folositi mai multe marci de substante fertilizatoare, pentru ca fiecare producator utilizeaza dozaje diferite.

Sol. Diferitele categorii de soluri ce se usuca in proportii diferite, cerintele de apa ale plantelor ce difera de la o specie la alta si chiar marea varietate a vaselor (ca forma, marime, materiale din care sunt executate)  determina uscarea solului in mod diferit si fac necesara verificarea regulata a fiecarui vas in parte pana va veti familiariza cu comportamentul fiecarei plante. La extrema cealalta, udarea prea abundenta poate provoca daune plantelor.

Este important sa gasim un raport corect intre sol, apa si aer, astfel incat sa se poata obtine dezvoltarea unui sistem radicular sanatos si, astfel, a unui bonsai sanatos.
Primii cativa centimetri de sol au un rol crucial pentru toate functiile plantelor; chiar si puternicul stejar isi procura cea mai mare parte a hranei, a apei din stratul superficial al solului.
Acesta este motivul pentru care un profil subtire de sol  permite cultivarea bonsailor in vase putin adanci. Porozitatea solului utilizat la bonsai ajuta la  drenarea rapida a apei, de aceea solul pentru bonsai cu o structura granulara ajuta la dezvoltarea unei retele dense de radacini ce sustine masa frunzisului. Un vechi proverb japonez spune sa uzi de trei ori: o data pentru vas, o data pentru sol si o data pentru planta. Mergand inainte si inapoi prin colectia voastra de bonsai, veti permite ca necesarul de apa sa se absoarba treptat.

Ingrijire/Taiere

Taierea radacinilor necesita intotdeauna si taierea coroanei, pentru a mentine echilibrul plantei; un frunzis redus inseamna pentru radacini un efort mai mic pentru hranirea plantei.
Dar ce si cat trebuie sa taiem?

Exista trei obiective de baza ce trebuie atinse prin taiere:

• de a indeparta ramurile care nu corespund stilului ales si ingreuneaza realizarea conceptiei noastre de baza;
• de a redirectiona cresterea (taiem o parte foarte sever, iar o alta foarte putin; cresterea va fi directionata spre zona mai putin tunsa);
• de a stimula cresterea ramurilor subtiri si reinmugurirea prin folosirea unor tehnici mai delicate de taiere, precum taierea frunzelor, ciupirea mugurilor si a varfurilor de crestere.

Trebuie sa decidem care este nivelul cel mai potrivit de a taia, suportat de radacini. Ce se intampla daca taiem 1/3 din sistemul radicular si punem apoi planta in acelasi vas? Pentru o buna reusita trebuie sa ciupim varfurile radacinilor si sa indepartam o parte din frunze.

Dar daca taiem jumatate din balotul de radacini astfel incat sa fie potrivit intr-un alt vas? Atunci trebuie sa avem in vedere masuri mult mai drastice. In cele mai multe cazuri, bonsaii comercializati pot avea prea multe ramuri, astfel ca vor trebui facute cateva modificari. Sa vedem cate ceva din ceea ce trebuie eliminat…

• ramurile ce se intersecteaza, atat intre ele, cat si cu trunchiul… (doar daca nu este vreo ramura de care avem nevoie sau care poate fi condusa spre un loc potrivit in care sa evolueze…);
• ramurile drepte ce ies din aranjament;
• ramurelele care se indreapta in jos, spre vas, trebuie, de asemenea, eliminate.

A fost deja indepartata o buna parte din frunzis si trebuie sa speram intr-un bun start al plantei. Cateva zile (chiar o saptamana sau doua) planta trebuie observata, iar in urma observatiilor decidem daca si ce altceva mai trebuie taiat. Cea mai buna solutie, in acest moment, este sa asteptam revenirea in forta o bonsaiului…

Ramurile ajuta la ingrosarea trunchiului; adesea se lasa, sub prima ramura, o ramura „de sacrificiu” care sa asigure ingrosarea trunchiului.

Este intr-adevar usor sa taiem si sa indepartam ramurile, sa le punem insa la loc este imposibil. De aceea trebuie sa fim foarte siguri ca dorim taierea acestora. Daca exista vreo indoiala in mintea voastra, nu taiati!

In cele mai multe stiluri, ramurile alterneaza stanga, fata, dreapta, spate sau invers. Stilul maturat de vant si stilul perie sunt in mod evident exceptii de la aceasta regula.

Stilul cu doua trunchiuri gemene trateaza cele doua trunchiuri ca pe unul singur (stanga, spate pe trunchiul 1, dreapta, spate pe trunchiul 2). Ramurile principale nu trebuie sa fie pozitionate una deasupra celeilalte; orientati o ramura spre fata vasului, iar cealalta spre spate. Pe masura ce ne apropiem de varf, ramurile trebuie sa fie mai scurte si mai apropiate unele de altele.

Boli/Daunatori prevenire

Ca toti copacii, si bonsaiul este sensibil in fata bolilor si insectelor. Masuri preventive:
– bonsaiul trebuie sa fie sanatos, pentru ca insectele si bacteriile ataca numai plantele slabe;
– multa lumina, aer curat si buna ventilatie;
– nu lasati sa stea pe pamantul din ghiveci florile sau frunzele cazute, etc.
Uneori mai puteti folosi un spray special care nu este daunator oamenilor sau animalelor; este nevoie de mai mult de o singura aplicare pentru a controla raspandirea insectelor si se recomanda folosirea saptamanala pentru a preveni aparitia acestora.

BELLIS

Denumire stiintifica : Bellis

Denumire populara : paraluta, banuti, margareta mica a pajistilor

Familie : Asteracea

Ingrengatura : Magnoliophyta

Clasa : Magnolipsida

Ordin : Asterales

Perioada de inflorire-in general martie-mai
Expunere-in plin soare

Descriere

Aceasta planta deosebit de populara isi are originea in Europa si America centrala. Prefera un sol bine fertilizat dar tolereaza si alte tipuri de teren inclusiv solul nisipos. Are nevoie de mult soare fiind recomandata in deosebi pentru cultivarea in ghivece si jardiniere dar si pentru amenajarea de spatii verzi precum: razoare si borduri. Planta se prezintă ca o rozetă de frunze spatulate de 5-10 cm înălţime pe care apar numeroase tije florale, terminate cu capitule de 2-4 cm în diametru cu ligule albe cu marginea roşie. În cultură există numeroase soiuri care se deosebesc între ele prin mărimea, forma şi culoarea florilor. Cele mai valoroase aparţin grupei Bellis perenis, şi au flori mari, involte, diferit colorate. Soiuri valoroase: Beethoven cu flori albe, Radar Rouge cu flori roşii, Goliath cu flori de culoare albă, şi Monterosa cu flori de culoare roz.

Cultivarea

Se cultiva usor si nu necesita ingrijire deosebita. Dupa ofilirea florilor acestea se vor taia pentru a stimula aparitia noilor boboci si pentru a evita ca planta sa se intinda excesiv.

  • prăşile: superficiale pentru distrugerea crustei şi a buruienilor ori de câte ori este nevoie. De regulă se fac 2-3 prăşile.
  • irigarea: imediat după plantare şi ori de câte ori este necesară, cu furtunul sau prin aspersiune.
  • fertilizarea suplimentară: cu îngrăşăminte complexe
  • protejarea peste iarnă: cu un strat subţire de paie sau frunze.

Udare In timpul verii se va uda abundent.In timpul toamnei si iernii se va uda saptamanal.

Reproducere

Se poate face prin seminte si prin despartirea tufelor.
Inmultirea prin seminte se efectueaza primavara-vara in rasadnite, fiind metoda ce mai simpla. Transplantarea are loc toamna in locul dorit.
Despartirea tufelor se poate efectua dupa inflorire, divizarea avand loc atat primavara cat si toamna. Plantele despartite se vor aseza direct in noua locatie.

Potentiale pericole si precautii:

Mucegaiul gri, Botrytis cinerea, este o ciuperca care poate afecta aceasta specie uscand tulpinile si frunzele. Pentru a o inlatura recomandam folosirea unui fungicid pe baza de ditiocarbamat. Mai poate fi atacata si de Septoria bellidis producandu-i pete de culoare inchisa galben-rosietica.

BEGONIA


Begonia este un gen foarte vast, cuprinzând peste o mie de specii care se împart în trei grupe principale, în functie de tipul de radacini: rizomatoase, tuberculate si fasciculate (sau fibroase). Exista totusi câteva caracteristici comune: frunze asimetrice care cresc alternativ de-a lungul tulpinilor, flori masculine si feminine separate, dar care cresc în aceeasi inflorescenta (în special, cime sau raceme apicale). Speciile rizomatoase sunt plante permanent verzi, cultivate pentru frumusetea si varietatea culorilor frunzelor. Varietatile si hibrizii begoniilor tuberculate produc vara flori mari, colorate, simple sau dispuse în perechi. Begoniile fasciculate sunt plante permanent verzi, însa unele sunt arbusti cu pozitie verticala, iar altele sunt cazatoare.

Numele plantei vine de la Michel Begon, guvernator în Santo Domingo şi protector al botaniştilor, el însuşi un pasionat de cunoaşterea plantelor. Descoperitorul şi creatorul genului Begonia a fost însă francezul Charles Plumier, călugăr şi botanist călător. Planta este originară din America centrală, America de Sud, India şi Indonezia.

Begonia de frunze

sunt begonii cu vegetatie si inflorire(unele specii) pe durata intregului an.

Multitudinea de specii a acestei plante (cca 1000) este caracterizata printr-un specific comun – frunze carnoase pozitionate asimetric pe tulpina, forma si coloritul spectaculos al acestor frunze prezentandu-se intr-o varietatea foarte mare de forme si culori :

– ondulate acoperite cu perisori de culoare verde inchis, cu nervuri mari, maro, purpurii in forma de cruce ;
– palmate, verde lucios ;
– rotunde cu o spirala pe ele, colorata mai deschis–albicios ;
– ovale , mari lucioase verzi–aramii pe fata frunzei si rosietice pe dosul acesteia, cu marginea lobata si ondulata ;
– in forma de plaman cu o culoare verde-rosiatic ;
– peltate, lung petiolate, gofrate, cu varful ascutit, margine ondulata si cu mici dinti ;
– mici in forma frunzei de feriga sau a frunzei de artar.

Florile acestor plante sunt colorate in functie de specie in alb, roz, corai sau rosu, asezate in ciorchini sunt nesemificative ca valoare decorativa.

Vara, Begonia necesita amplasare intr-un spatiu luminos, ferita de razele soarelui (pentru ca le arde frunzele) si de curentii de aer, in medii cu temperatura ridicara 20-25 gr.C. si cu umiditatea atmosferica deasemenea ridicata( 85% ).

Este recomandata o udare moderata (la 2-3 zile) numai pe marginea ghiveciului, fara a se stropi frunzele cu apa (pamantul trebuie sa fie umed, nu imbibat, pentru ca nu suporta apa in exces, planta moare).

Substratul trebuie se fertilizat saptamanal in perioada de vegetatie maxima (martie – octombrie), iar pentru a asigura permanent umiditatea atmosferica de care are nevoie planta , zilnic, trebuie sa se pulverizeze apa pe frunze.

Iarna, planta intra in semirepaus, o parte din frunze uscandu-se. Begoniaprefera o temperatura la locurile de amplasare in jur de 15 grade C.Begonia se uda rar si cu putina apa in perioada de iarna.

Begonia prefera o orientare spre est, desi se poate adapta si la alte pozitionari. Primavara necesita tunderea tulpinilor pentru a avea un aspect compact , schimbarea la 2 ani a substratului si atunci cand este cazul transplantarea intr-un ghiveci mai mare cu un substratul dintr-un un amestec alcatuit din pamant de frunze, pamant de telina, mranita si nisip.

Anual la sfarsitul lunii februarie, inceputul lui martie, pentru a reda vigoarea si forma regulata, Begonia se aranjeaza prin taierea unor parti din ramuri.

Begonia se inmulteste primavara sau la inceput de toamna prin butasi de frunza sau prin frunze cu codite cat mai lungi puse direct in apa pana apar radacini si frunzulite, apoi se planteaza. Begonia se mai poate inmultii, atunci cand apar pui de noi plantute (la unele specii) prin separarea acestora si plantarea lor separat.

Begonia de flori

sunt begonii cu bulbi, recunoscute pentru frumusetea florilor delicate care seamana foarte bine cu trandafiri miniaturali.

Begonia de flori necesita amplasare in conditii similare cu begoniile de frunze, dar preferand orientarea spre nord.

Iarna, begonia de flori se uda mai rar, deoarece planta intra in semi-repaus, sau se scot tuberculi din pamant si se pastreaza peste iarna intr-o cutie cu pamant si nisip la temperatura de cca. 10 grade C. In februarie – martie tuberculi se scot, se curata de radacinile uscate si se planteaza in ghivece.

La aparitia lastarilor se aseaza ghivecele la fereastra si se uda gradat din ce in ce mai mult odata cu cresterea frunzelor.

Begonia de flori se inmulteste prin bulbi, sau bucati de bulbi care sa aiba cel putin un mugure (acestia se planteaza cu partea concava in sus) sau prin lastari pusi in apa pana da radacina si frunzulite, cand se vor planta.

Begonia luxurians


Denumire populara: begonia cu frunze de palmier, begonia
Familie: Begoniaceae
Origine: Brazilia
Inaltime: 1,2 – 2,4 m
Diametru: 0,6 – 1,2 m
Spatiere: 38 – 45 cm
Expunere: umbra partiala sau totala
Sol: pH 6.1 – 7.5
Udare: regulata; nu exagerati
Temperatura: rezistenta pana la -3 grade Celsius, dar nu pentru mult timp

Descriere
Begonia luxurians este o planta cu tulpina dreapta, subtire, asemanatoare unui baston si cu frunze fine, neacoperite de peri, palmate, cu frunzulite lungi si inguste. Un aspect interesant este ca frunzele noi apar din centrul celei mai batrane frunze. Florile sunt mici, delicate si parfumate; apar de iarna tarziu pana vara si sunt de culoare alb-crem.

Ingrijire si cultivare
Begonia luxurians trebuie asezata intr-o zona protejata de vant, cu umbra partiala (lumina este bine sa fie filtrata; asezati ghiveciul la umbra unui copac, de exemplu). Evitati sa lasati planta in bataia soarelui de amiaza. Pamantul trebuie sa fie bogat in substante nutritive. Temperaturile foarte scazute ii sunt daunatoare, iar vantul puternic ii poate rupe frunzele. Aspectul de frunze de palmier pe care il are foliajul la Begonia luxurians poate da un aer exotic, tropical gradinii.

Inmultire
– butasi, divizarea radacinilor.

Begonia elatior este o planta romantica, potrivita atat intr-un mediu rustic, cat si in spatiile moderne, unde rotunjimile sale atenueaza liniile uneori prea rigide.

Florile sale sunt variat colorate, de la rosu, galben, portocaliu, roz pana la alb sau degradeuri.

Lumina:

Sunt plante ce iubesc lumina, dar fara soare direct.

Temperatura:

Begoniile necesita spatii racoroase iarna si caldute vara, ferite de temperaturi inalte. Daca se scot pe terasa vara, ele trebuie amplasate la umbra, ferite de vant si de razele directe ale soarelui.

Umiditate:

Au nevoie de umiditate atmosferica medie.

Sol:

Este necesar un substrat proaspat, afanat, bine drenat, cu continut ridicat de substante organice. Ghiveciul trebuie sa aiba orificii de drenare. Se replanteaza anual, primavara.

Udare:

Frecventa udarilor si cantitatea de apa utilizata variaza in functie de substratul folosit, de marimea ghiveciului, de drenaj si de conditiile mediului ambiant. Se va utiliza numai apa la temperatura camerei.

Se uda moderat, intre doua udari se asteapta pana cand pamantul de la suprafata se usuca usor. Se va evita udarea abundenta, care duce la deterioarea rapida a plantei. Se fertilizeaza saptamanal vara, deloc iarna.

Lucrari specifice:

Dupa inflorire, begoniile se tund, iar in timpul vegetatiei se ciupesc pentru a determina ramificarea si indesirea plantei. Primavara se poate rari putin frunzisul, daca este nevoie.

Begoniile sunt foarte sensibile la atacul ciupercilor, al paduchilor si al paianjenului rosu, acestea fiind cauzele principale pentru care, de multe ori, ele nu rezista in timp. Interventia cu substante fungicide, insecticide si acaricide trebuie sa se produca cat mai curand dupa depistarea infestarii.

Inmultire:

Begonia se inmulteste prin prelevarea butasilor de tulpina semilemnificati, dupa perioada de inflorire, care se introduc in substrat de propagare. Dupa aparitia radacinilor se planteaza oblic in pamant pentru a se pastra integritatea radacinilor noi, care sunt foarte casante. In timp, butasii se vor indrepta pe tutori.

Begonia este o planta decorativa atat ca planta singulara, cat si in aranjamente combinate.

Begonia semperflorens

Denumire obisnuita: begonie cerata
Familie: Begoniaceae
Origine: Brazilia
Expunere: plin soare, partial umbra

Descriere
Begonia semperflorens este o planta foarte populara care se gaseste intr-o mare varietate de culori ale florilor si frunzelor. Mai exact, exista peste 1300 de specii de begonie si inca alte cateva sute de hibrizi, pe care horticultorii le incadreaza in categorii in functie de gradul de dezvoltare si caracteristicile radacinilor. Begonia semperflorens (begonia cerata) este cea mai reprezentativa pentru grupul semperflorens.

Aceasta planta perena fragila are tulpina suculenta si, in functie de varietate, dezvolta un foliaj atractiv de pana la 15 – 46 cm inaltime. Frunzele sunt ovale, tind sa aiba o textura lucioasa, sunt de mai multe culori: nuante de verde, mahon, bronz, rosu si pot avea si modele variate. Florile pot fi unice sau duble, de culoare rosie-roz sau roz-alba.

Begonia semperflorens este o floare de gradina foarte populara inca din perioada victoriana.

Ingrijire si cultivare
Begonia cerata (Begonia semperflorens) prefera un sol bun, care e bogat in materii organice si care sa retina umezeala si o temperatura scazuta. Daca plantele dezvolta ramuri lungi si rasfirate, ciupiti varfurile pentru a incuraja o dezvoltare mai compacta.

Majoritatea varietatilor prefera sa fie plantate in zone cu soare direct, dar tolereaza si locuri cu umbra partiala. Beginia trebuie udata regulat pentru a avea un aspect frumos si pentru a supravietui perioadelor de seceta.

Pe perioada de iarna Begonia semperflorens trebuie protejata (in casa).Beginia cerata (Begonia semperflorens) este o floare perfecta pentru straturile din gradina – folositi-o pentru a crea mase de culoare in straturi si borduri, dar si in ghivece. Multe din varietatile pitice ating numai 15 cm ai sunt perfecte pentru borduri si/sau incadrarea altor plante. Varietatile care prefera umbra se pot aranja in ghivece cu feriga si impatiens.

Inmultire
Se inmulteste pe care asexuata, prin butasi care prind foarte repede radacini (in cateva saptamani). Iarna aduceti begonia in casa, iar primavara taiati butasii si asezati-i in pahare cu apa. Dupa ce au prins radacini, plantati-i afara, cu 25 cm distanta intre ei, numai dupa ce a trecut pericolul de inghet.

Begonia hybrida pendula

Lastarii sunt lungi si fragili, imbracati in frunze verzi, usor transparente, fin dintate pe margine. Interesante sunt florile simple sau in volte, colorate in toate nuantele de roz spre rosu violaceu, lung pedunculate.

Planta prefera locurile mai putin insorite, fara curenti de aer si bogate in vapori de apa. Infloreste sustinut aproape in tot cursul anului, iarna fiind o minunata planta de apartament.

Se obtine destul de usor din butasi de tulpina cu 2-3 noduri pusi la inradacinat in substrat de nisip.

Adancimea de plantare a butasilor nu trebuie sa depaseasca 2 cm, iar udatul sa se faca cu prudenta pentru a inlatura pe cat posibil riscul putrezirii lor. Intr-un ghiveci sau cos se planteaza mai multe exemplare (3-5) din aceasta specie, pentru a fi bine imbracate.

Alte tipuri :

1. Begonia gracilis

Plantă de talie mică (15-20 cm), ramificată de la bază, cu frunze mici arămii şi flori divers colorate (albe, roz sau roşii). Soiurile existente în cultură au rezultat din Begonia semperflorens şi gracilis. Acestea se cultivă şi ca plante perene în spaţii adăpostite.

2. Begonia tuberhibrida

Plantă cu flori simple sau duble, divers colorate (albe, galbene, roz, crem, roşii sau bordo), slab ramificată cu frunze mari. Înfloreşte numai în zilele lungi, iar toamna îşi dezvoltă tuberculul. Solicită substrat uşor şi zone semiumbrite, fără vânt. Este planta balcoanelor cu expoziţie nordică şi nord-estică

Alte soiuri: Begonia Rex, Begonia foliosa, Begonia masoniana, Begonia metalica, Begonia ricinifolia, Begonia incana.

AMARILLYS

Familie :   Amaryllidaceae

Denumire stiintifica : Hippeastrum

Denumire populara : Crinul Rosu, Crin de Iarna sau Steaua Cavalerului

Origine : din America de Sud.

Aceasta planta bulboasa, perena, necesita ingrijiri cu totul speciale pentru a ne bucura cu minunatele ei flori. Tulpina florala fistuloasa poarta flori mari, dispuse in umbela, asemanatoare cu cele de crin. Pot exista flori in nuante de la alb pana la oranj, rosii si chiar verzi. Este cultivata atat pentru calitatea ei ca planta de ghiveci, cat si pentru folosirea in aranjamente florale. Bulbul plantei are un aspect globulos, format din tunici suprapuse, din care tunicile exterioare sunt uscate, avand aspectul unor foite de ceapa. Frunzele sunt liniare, carnoase, ca niste curele, de culoare verde inchis.

Hippeastrumul are un ciclu vegetativ special, in sensul ca, pentru a se produce inflorirea, trebuie sa parcurga o perioada de repaus total de 2-3 luni, in general la sfarsitul toamnei si peste iarna. Ce inseamna aceasta perioada de repaus? Pentru a putea explica acest lucru, cred ca ar fi util ca mai intai sa descriu putin ciclul vegetativ al Hippeastrumului.

De obicei, planta se achizitioneaza sub forma de bulb, care la momentul cumpararii are dimensiuni florifere. Cautati bulbi de dimensiuni cat mai mari, pentru a obtine flori numeroase si viguroase! Daca bulbul este deja plantat, nu trebuie decat sa-i acordati ingrijirea clasica, cu precizarea ca, pana la aparitia tijei florale, nu trebuie udat in exces, fiindca udarea in exces produce aparitia prematura a frunzelor in detrimentul florilor.

Odata cu aparitia tijei florale se poate uda zilnic si fertiliza cu ingrasaminte speciale pentru plante bulboase. Pe parcursul lunii consecutive aparitiei tijei florale (sau, cu putin noroc, a tijelor florale) Hippeastrumul nu va va oferi o priveliste prea decorativa, din cauza absentei frunzelor. Dar la deschiderea cupelor, ce imagine grandioasa!

Florile pot dura pe planta pana la 2 saptamani, cu conditia ca temperatura din incapere sa nu depaseasca 20 de grade Celsius. Dupa vestejirea cupelor, tija se taie cu un cutter lasand la baza ei o portiune de aproximativ 3 cm.

Plantei i se va pastra o expunere insorita si va intra in ciclul normal de vegetatie, care continua, dupa disparitia florilor, cu aparitia frunzelor. Pana la sfarsitul lunii octombrie, planta se va uda si fertiliza normal, intrucat in aceasta perioada bulbul creste in dimensiuni si isi reface rezervele pentru urmatoarea inflorire.

La sfarsitul toamnei bulbului i se va induce starea de repaus despre care vorbeam mai devreme. Acest proces se va produce prin rarirea udarilor, suspendarea fertilizarilor si trecerea plantei la o temperatura mai scazuta (ideal ar fi un balcon inchis). Odata executate aceste operatiuni, planta va intra intr-un proces de ofilire care nu trebuie sa va sperie, ci dimpotriva. Ofilirea si caderea frunzelor este semnul ca veti obtine o inflorire spectaculoasa in primavara urmatoare.

Substratul trebuie sa fie amestec de mranita , pamant de frunze, pamant de gradina si nisip.

Se poate schimba pamantul astfel: se scoate bulbul din ghiveci, se indeparteaza radacinile moi sau putrede, se replanteaza intr-un ghiveci nu prea mare (cu doar 3–5 cm mai mare in diametru decat bulbul).

Se inmulteste prin separarea bulbilor si chiar divizarea celor mari, la perioade de 3-4 ani odata cu transplantarea.
Conditiile principale pentru o buna inflorire a plantelor de Amaryllis sunt
– lasarea in repaus a plantelor in perioada de vara-toamna
– plantarea bulbilor in ghivece nu prea mari, cu un drenaj bun, udarea lor moderata in timpul cresterii si pastrarea in timpul iernii in incaperi uscate.
– se uda foarte putin la inceput, pentru scoaterea din repaus, si se mentin ghivecele in intuneric, la o temperatura de 10-12 grade Celsius pana in momentul in care tulpina atinge 10-12 cm lungime. Incepand din acest moment, plantele pot fi scoase la lumina, si se uda progresiv, pe masura ce se dezvolta.
– dupa inflorire, tijele florilor se taie, lasand frunzele sa se dezvolte, si se continua udatul cu regularitate, adaugand si ingrasaminte minerale lichide, de doua ori pe luna, pana in momentul in care frunzele au inceput sa se ingalbeneasca.
– diminuarea propriu-zisa a udatului si apoi suprimarea completa.
– conservarea bulbilor uscati in pamantul lor din ghivece, pana la repunerea in vegetatie.