Tag Archive | Plante de exterior

COREOPSIS


Familia: Compositae
Aspect: tufa
Perioada de inflorire: vara
Expunere: plin soare
Udare: medie

Descriere

Coreopsis cuprinde 80-100 de specii erbacee, care înfloresc pe toată durata verii. Florile sunt galbene şi pot avea o pată maro sau roşie la bază.
Aceste flori pot fi anuale sau perene. Dintre cele anuale, amintim Coreopsis drummondii, care nu depăşeşte 30 cm înălţime şi are flori galbene cu pete maro la bază. Altă specie extrem de populară este Coreopsis lanceolata, care are aspect de tufă şi înălţimea de aproximativ 40 cm. Florile sale galben-aurii ne bucură ochii de la sfârşitul primăverii şi până la jumătatea verii. Nu trebuie uitată nici Coreopsis tinctoria, care are flori mici, galbene, cu cercuri cafenii în mijloc, dispuse în capsule terminale şi având soiuri pitice, cu flori cu petale răsucite. Dintre tipurile perene, amintim Coreopsis grandiflora, un sortiment originar din America de Nord, cu flori galbene. Aceeaşi culoare o întâlnim şi la Coreopsis verticillata, care atinge înălţimi de până la 60 cm. Galbenul este înlocuit de roz în cazul tufelor de Coreopsis rosea, care nu depăşeşte 60 cm înălţime şi are flori în formă de capitul.

Cultivare

Se planteaza intr-un loc in care sa poata beneficia de lumina directa a soarelui, in sol moale si afanat. Daca plantele sunt cultivate in vase, in apa de udat se adauga un fertilizant lichid la fiecare 15 zile.

Reproducere: Speciile anuale se inmultesc prin insamantare, toamna sau primavara, direct in gradina. Speciile perene se pot inmultii prin divizarea tufelor, toamna sau primavara.

Pericole

Planta poate fi atacata uneori de oidium care poate fi combatut prin tratarea cu sulf diluat in apa de udat. In cazul in care este infestata cu paduchi, se intervine asupra plantei cu un insecticid.

Specii si soiuri
Anuale:
Coreopsis drummondii, nu depaseste 30 de cm inaltime si are flori galbene cu pete maro la baza.
Coreopsis lanceloata, are aspect de tufa inalta de aproximativ 40 de cm, cu flori galben- aurii de la sfarsitul primaverii pana la jumatatea verii.
Coreopsis tinctoria, are flori ligulate galbene cu pete maro la baza.
Perene:
Coreopsis grandiflora, originara din America de Nord, cu flori galbene.
Coreopsis rosea, nu depaseste 60 de cm inaltime si are flori sub forma de capitul roz.

CLIANTHUS

Denumire populara : Cioc de papagal

Increngatura : Magnoliophyta
Clasa : Magnoliopsida
Ordinul : Fabales

Familia : Fabaceae

Genul : Clianthus

Specia : Clianthus puniceus
Aspect: catarator

Clianthus puniceus, originara din Noua Zeelanda si Clianthus formosus, originara din Australia sunt cele doua specii ale genului destul de delicate care pot fi cultivate in gradina doar in regiunile cu clima blanda.

Descriere : Arbust de 1-2 metri inaltime, cu tulpini subtiri si frunze penate, compuse din mai multe foliole de culoare verde inchis. Florile sunt grupate cate 6 in buchete de forma unui fluture, cu marginile petalelor usor intoarse amintind de ciocul unui papagal. Culoarea lor este rosie intens, iar pe masura ce se ofilesc devin roz.

Inflorire : Iunie
Temperatura : 3-20°C
Umiditate : Medie
Luminozitate : Soare plin
Tipul de sol : Amestec din parti egale de pamant de gradina, mranita si turba.
Fertilizare : Se aplica anual ingrasamant granulat cu absorbtie lenta, primavara dupa transplantare.

Cultivare : Din doi in doi ani, primavara, se face transplantarea in compost format dintr-o parte turba, doua parti pamant fertil si una de nisip. Planta trebuie expusa intr-un loc insorit si protejat de vanturi. Din aprilie pana in octombrie trebuie udata abundent, adaugandu-se un fertilizant lichid la fiecare 3-4 saptamani pe toata perioada cresterii. Toamna si iarna se protejeaza planta prin invelire in folie de plastic.

Reproducere: Se inmulteste prin butasi, in aprilie-mai.

Pericole: Daca apar paianjeni rosii, frunzele trebuie stropite cu un acaricid specific, iar in cazul aparitiei paduchilor, cu un insecticid.

CLERODENDRON


Familia: Verbenaceae
Aspect: arbust, copacel
Perioada de inflorire: vara-toamna
Expunere: soare, penumbra
Udare: medie

Descriere

Originare din regiunile tropicale si subtropicale, in special Africa si Asia, sunt cultivate pentru florile deosebit de parfumate care se deschid de regula la sfarsitul verii. Este un arbust cu inflorescenţe globuloase, de culoare roz închis. El poate atinge o înălţime de doi metri şi are frunze căzătoare, în formă de inimă. Florile sunt extrem de parfumate, dar după ce au trecut trebuie să le îndepărtezi pentru că emană un miros neplăcut. Creşte mai bine în locuri umbrite. Are nevoie de mai multă apă în primii ani de viaţă.

Gabarit:
Intre 0,5 si 4 m, in fuctie de specie

Lumina si temperatura:
Este o planta iubitoare de lumina, dar se poate adapta si in conditii de semiumbra. Sub nici o forma in plin soare. In perioada de vegetatie temperatura optima este de 22 – 25°C, iar in timpul iernii trebuie sa i se asigure o temperatura de 5- 16°C (pentru ugansede si thompsoniae temperatura minima este 16 gr. C).

Flori, frunze, fructe:
Cuprinde circa 400 de specii. Tulpina are intre 0,5 m si 4 m inaltime, este erecta sau cataratoare, in fuctie de specie. Ramurile sunt paroase. Frunzele au culoarea verde si sunt sunt lunguiete. Florile sunt albe cu corola rosie, albastra, alba sau roz catre rosu.

Solul:
Pentru plantele cultivate la ghiveci pamantul trebuie sa contina: doua treimi material fibros si o treime material obtinut din frunze, muschi putin rumegus si nisip, pentru o foarte buna drenare a apei. Plantele necesita reimprospatarea pamantului cu un strat superficial nou in fiecare an. Ca plante de gradina trebuie ales un teren cu pamant fertil si bine drenat.

Udarea:
Se uda des primavara si vara, toamna udarile se reduc astfel ca iarna sa o udam doar atat cat planta sa nu arate ofilita.

Aerul:
Se adapteaza foarte bine la conditiile de apartament dar in zilele cu temperaturi prea ridicate trebuie sa incercam sa obtinem un pic de umiditate in aer.

Ingrãsãminte:
Nu necesita ingrasamant, dar daca dorim, e indicat sa o facem in lunile aprilie si august.

Inmultire:
Se poate inmulti atat prin butasi cat si prin seminte. Prin seminte procesul este de lunga durata si cu sanse mici de reusita. Butasirea se poate realiza fie in martie-mai, cand planta mamã are creºteri vegetative mai viguroase, iar butaºii dispun de condiþii mai bune de înrãdãcinare, fie la sfârºitul verii, in lunile august – septembrie. Se preferã însã primãvara, deoarece plantele cresc mai repede ºi butaºii emit mai uºor rãdãcini. Înainte de plantare butaºii pot fi trataþi cu amestecuri de hormoni (Radistin, Rizopon, Calux) pentru a înrãdãcina mai rapede. Drept butasi alegem fragmente de planta semilemnoase, de 7 – 15 cm. Acestia vor fi pusi in pamant si trebuie sã li se asigure o temperaturã de aproximativ 20° C, umiditate ridicatã in aer si substrat, precum ºi luminã naturala buna. Totodata, putem sa-i acoperim cu un pet sau un borcan pentru a obtine conditii optime (simularea conditiilor de sera). În aceste mod, la cele mai multe specii durata maximã de înrãdãcinare va fi de 2-4 sãptãmâni.

Conditii de iernare:
Planta intra in repaus si drept urmare vom rari foarte mult udatul, atat cat planta sa nu se ofileasca si vom incerca sa o tinem intr-un loc luminos.

Boli si dãunãtori:
Paianjenul rosu, afidele si paduchele lanos.

Îngrijire, particularitãti:
Pentru a obtine mai multa vigoare si o inflorire abudenta e bine sa tundem planta primavara.

Specii si varietãti:
Clerodendron bungeii
Clerodendron thomsoniae
Clerodendron phillipinum
Clerodendron ugandese

CIUBOTICA CUCULUI – PRIMULA

Denumire stiintitfica : Primula oficinalis, primula eliator

Denumire populara : Ciubotica cucului

Familia : Primulaceae

Raspandire: Europa Centrala, Asia, dar si la noi, intalnita mai des in zonele de deal si munte.

Florile galben – aurii ale acestei specii de ciubotica-cucului raspindesc o mireasma placuta, asemanatoare merii si formeaza o umbrela dispusa pe o tulpina inalta de 10-20 de centimetri, care se ridica din centrul unei reozete. Aceasta varietate se mai numeste si aglica, anghelina, calce, cinci-foi, cizma-cucului, talpa-gastei, tita-caprei, tita-oii, urechita -ursului. Ea creste cu precadere pe cimpiile din zonele deluroase si prealpine. Foarte raspindita Primula eliator, cunoscuta tot sub numele de ciubotica-cucului, dar si de aglici, agrisel sau tita-vacii, creste pe mai toate cimpiile, la margini de paduri si sub tufisuri se poarta pe tulpina inalta o umbrela florala de un galben deschis, ce un parfum slab. Forta ei curativa este egala in valoare cu cea a Primulei officinalis, putind fi folosita exact in acelasi fel. O alta subspecie, Primula auricula, cunoscuta sub denumirile de urechea-ursului , ciubotica -cucului, ciubotica-ursului, urechea-soarecelui, urechiuse, este o planta alpina, care se afla sub stricta octrotire a legii, neavind deci voie sa fie culeasa.

Alegere

  • Cumparati rasaduri de plante.
  • Cautati plantele la magazine de specialitate.
  • Alegeti plante ce arata sanatos, cu semne de frunze si flori noi.

Plantare

  • Plantati primulele intr-un loc partial umbrit, unde solul are o scurgere buna si care nu se usuca complet.
  • Adaugati putin ingrasamant organic in gaura in care plantati.
  • Puneti plantele la o adancime asemanatoare cu cea din recipientul in care au crescut.
  • Puneti plantele la o distanta de 15-30 cm.
  • Puneti un strat protector de 7 cm in jurul plantei.
  • Udati bine pana ce solul este umed in intregime.

Ingrijire

  • Taiati tulpinile moarte folosind o foarfeca pentru a da forma plantei.
  • Taiati frunzele uscate in orice perioada a anului folosind o foarfeca.
  • Primavara aplicati un ingrasamant organic usor; urmati instructiunile de pe ambalaj.
  • Puneti un strat protector de 7 cm in jurul plantei.
  • In verile fara ploaie, udati bine solul, saptamanal, pana ce acesta este umed.

UZ MEDICINAL

Partile utilizate ale plantei: rizomul cu radacini (Rhizoma cum ridicibus Primulae) – recoltat primavara devreme sau toamna tarziu si florile (Flores Primulae) – recoltate in perioada infloririi si indepartand pedunculii florali.

Componentii principali: primulozida, vitamina C, flavonoide, zaharuri, tanoizi,primveraza (enzima).

Propietati: antispastic, sedativ, sudorific, calmant, cicatrizant, hemostatic, fluidificator al secretiilor bronhice, emolient.

Indicatii: in bronsita, pneumonie, in afectiuni renale si ale vezicii urinare, in disfunctii gastrointestinale.

Mod de folosire:

  • Intern: sub forma de infuzie (in cazul florilor), decoct (in cazul radacinii ce trebuie maruntita in prealabil) sau praf (din frunzele bogate in vitamina C).
  • Extern: sub forma de cataplasme calde ce se aplica pe locurile dureroase, cu actiune calmanta, cicatrizanta si hemostatica.

CISTUS


Familia: Cistaciae
Aspect: arbust
Perioada de inflorire: iunie-iulie
Expunere: plin soare
Udare: redusa

Plantele de cistus sunt arbusti permanent verzi care din mai pana in iulie, sau chiar pana la sfarsitul verii dau flori asemanatoare cu cele ale trandafirului salbatic. Florile pot sa fie roz, roz-purpuriu sau magenta. Se dezvolta bine in regiunile cu soare si clima blanda, in regiunile reci au tendinta de a-si pierde frunzele.

Cultivare : Transplantarea se face primavara intr-un compost care contine calcar, in vase cu diametru din ce in ce mai mare (se ajunge chiar la 45 de cm). Planta trebuie expusa direct la soare, mentinand compostul umed; in timpul perioadei de vegetatie administrati la fiecare 15 zile un fertilizant lichid. La sfarsitul primaverii se taie ramurile innegrite si se raresc plantele, in special cele tinere, pt. a le stimula cresterea si a asigura o forma corespunzatoare plantei. Toamna si iarna plantele se pastreaza in locuri ferite de ingheturi si de vanturi reci.

Reproducere : Se poate inmulti prin butasi lungi de 10 cm, obtinuti in lunile iulie-august din ramurile aparute in acel an. Se indeparteaza frunzele de la baza si se ingroapa cate trei la o adancime de 5 cm in ghivece cu diametrul de 8 cm. Compostul este format din turba si nisip in parti egale. Se pastreaza la o temperatura de 16 0C ( sau protejate de saculeti de plastic) in locuri umbrite si adapostite pana primavara cand are loc rasadirea.
Cistus se poate inmulti si prin seminte, semanatul efectuandu-se in luna martie, in ghivece din lut ars, intr-un compost special pentru insamantare, asezate intr-o lada rece.

Pericole: Udarea insuficienta in timpul verii, expunerea redusa la lumina sau lipsa substantelor nutritive pot duce la rasucirea frunzelor si diminuarea infloririi.

Specii si soiuri: Cistus este originar din sudul Europei, cuprinde 20 de specii si numerosi hibrizi.
Cistus albidus poate creste pana la inaltimea de un metru si are flori de culoare roz sau magenta.
Cistus lanadifer poate atinge inaltimea de 1,5 m cu flori caracterizate prin pete rosu-brune la baza petalelor.
Cistus x lusitanicus, hibrid pitic, are flori albe patate cu rosu.
Cistus x pulverulentus este de asemenea un arbust mic, cu flori rosii ca cireasa.
Cistus x purpureum, formeaza o tufa rotunjita, totdeauna verde, cu flori de culoare roz inchis.
Cistus x skanbergii este un arbust cu o pozitie verticala si flori de culoare roz-palid.

FUCHSIA

Nume popular: Cercelus
Familie: Onagraceae
Origine: Mexic si America de Sud
Inaltime: 30 cm – 3 m
Diametru: 0,5 – 1 m
Expunere: penumbra, plina lumina (unele specii numai, daca sunt bine udate)
Tip de pamant: umed, fertil, bine drenat

Ingrijire:
Ca planta de interior, fuchsia trebuie plasata langa o fereastra orientata spre est, vest sau sud, dar nu in lumina directa a soarelui. Vara, cand o puteti scoate afara, nu uitati ca nu ii place caldura si umiditatea. In general, planta prefera o temperatura de 15-21 C in timpul zilei si cu 10C mai putin pe timpul noptii. Temperaturile scazute din timpul noptii sunt foarte importante primavara devreme, cand planta incepe sa inmugureasca. Fuchsia nu mai infloreste cand temperatura  medie din timpul zilei creste peste 24C.

In perioada de dezvoltare, planta se uda cand se simte ca s-a uscat pamantul. Toamna, udati mai rar si cu cantitati din ce in ce mai mici de apa, ca sa pregatiti planta pentru repausul de iarna. Este bine sa tratati planta si cu o solutie hranitoare, la fiecare 2 saptamani, in perioada de crestere, dar opriti tratamentul cam cu 2 saptamani inainte de a o aduce in casa, inainte de primul inghet. Toamna, plantele foarte mari pot fi taiate. Peste iarna trebuie sa le asigurati cercelusilor o temperatura de 4-10C si sa ii udati atat cat sa nu se usuce complet pamantul din ghivece. Primavara, planta se muta intr-un loc mai cald, mai luminos si incepeti sa o udati regulat. Cand apar noile frunze, schimbati pamantul din ghiveci si chiar si ghiveciul, cu unul putin mai mare. Primavara si vara, puteti sa rupeti varful fiecarei ramuri noi care are deja 2 seturi de frunze, daca doriti ca planta sa aiba un foliaj mai bogat.

Inmultire:
1. Butasi prelevati in perioada de primavara sau in august-septembrie. Luati butasi lungi de 10-12 cm sau cu 2-3 perechi de frunze, de la lastarii tineri. Frunzele din partea inferioara se rup si butasii se planteaza separat in compost umed, de preferinta un amestec de nisip si turba in parti egale. Vasele se acopera cu o folie de plastic transparenta si se tin intr-o camera calduroasa, luminoasa, dar nu in soare direct. Radacinile vor aparea in 3-4 saptamani, dupa care plantele se pot muta in ghivece cu pamant special de plante.
Butasii prinsi toamna trebuie lasati descoperiti.
2. Seminte . Aceasta operatiune trebuie efectuata in martie-aprilie; acoperiti semintele cu un strat subtire de compost umed, intr-un ghiveci asezat la umbra, la o temperatura de 16C; semintele inmuguresc in 21-28 de zile. Cand plantele sunt destul de mari ca sa poata fi mutate din loc, plantati-le in ghivece separate.

Pericole:
Fuchsia poate fi atacata de rugina (numai unele specii), afide (cauzeaza ondularea frunzelor), gandacei, muste albe, etc. Daca florile nu sunt bine dezvoltate, se ofilesc repede si/sau cad, cauzele pot fi atmosfera calda si uscata, udarea excesiva sau scazuta ori bataia directa a razelor soarelui. Pentru prevenirea ruginii sau a uscarii frunzelor se recomanda plasarea cercelusului in medii cu o buna circulatie a aerului.

Curiozitati :
- Fuchsia si-a primit numele dupa Leonard Fuchs, doctor si botanist german care a trait in secolul al XVI-lea.
- Fuchsia magellanica, originara din Peru si Chile este una din putinele fucsii care suporta gerul.
- De obicei, speciile cu flori portocalii sau rosii sunt mai rezistente la caldura decat cele cu flori albe sau albastre.

Specii
Sunt foarte multe specii (am gasit pe un site enumerate peste 80 de specii) de fuchsia. (specii nu este acelas cu varietati)
Fuchsia Globosa - poate depasi 1m, frunzele oval alungite, verzi, lucioase, florile au pozitie pendenta .
Fuchsia fulgens - prezinta radacini mult ingrosate, tuberoase. Florile sunt mici, alcatuite din sepale rosii – corai, ce formeaza tuburi lungi de 5 – 6cm si petale colorate rosu inchis.
Fuchsia coccinea - are lastari de culoare rosie, frunze ovale, ascutite asezate cate 3 in verticil si flori mici rosii – corai,
Fuchsia magellanica - este o specie care are ca tara de origine Chile, poate atinge si 3m inaltime, are frunze mici, ovale cu flori ce au caliciu stacojiu si corolla purpurie. Este una dintre putinele specii ce suporta gerul si pot sta afara peste iarna.
Fuchsia procumbens - este o specie taratoare originara din Noua Zeelanda cu frunze ovale si flori mici cu tub portocaliu si lobi purpurii si verzi.
Cea mai cunoscuta este Fuchsia Hybrida rezultata din incrucisarea dintre Fuchsia globosa cu alte specii.
Hybrizii si varietatiile de fuchsia sunt peste 8000.

CERASTICUM

Denumirea populara : Lana caprelor

Familia: Cariophyllaceae

Clasa : Magnoliopsida

Ordin :  Caripphyllales
Aspect: tarator-ierbos.

Perioada de inflorire: primavara-vara.
Expunere: in plin soare.

Descriere

Acest gen este originar din regiunile europene temperate si cuprinde circa 60 de specii ierboase, taratoare care prin extinderea lor pe sol sunt utile in gradinile cu multa roca si pe ziduri scurte sau ajuta la mascarea denivelarile solului. Sunt plante de camp ce necesita putina ingrijire fiind considerate uneori expansioniste deoarece au tendinta de a ocupa aproape tot terenul invecinat. Frunzele lor sunt simple si opuse, florile fiind formate din 5 petale bifide, 10 stamine si 5 pistile.

Cultivarea.

Prefera zonele uscate. Avand o rezistenta ridicata poate fi planatata toamna si primavara. Pentru plantare se va alege un loc in care sa se poata bucura pe deplin de expunerea puternica la soare, intr-un teren uscat, bogat in calcar. Prin eliminarea in permanenta a florilor vestede se va evita consumul suplimentar de energie al plantei pentru formarea de seminte si se va obtine mai multe infloriri intr-un singur sezon. Nu se va adauga ingrasaminte in apa folosita la udat.

In sezonul rece este destul de rezistenta la frig insa nu suporta baltirea apei pe terenul in care creste. In aceasta perioada se pot efectua taieturi drastice la nivelul solului a exemplarelor care s-au dezvoltat prea mult si care au tendinta de a se extinde prea mult in terenul inconjutator.

Reproducere: cea mai usoara metoda este semanatul semintelor direct pe solul dorit in cursul lunii aprilie. Ca metoda alternativa putem recurge si la divizarea tufelor primavara sau toamna, plantele detasate trebuind sa fie plantate imediat.

Pericole si precautii:

Este o planta rezistenta la atacul daunatorilor. In cazul unei umiditati ridicate poate fi atacata de unele specii de ciuperci dar care nu afecteaza serios planta.

Specii:

Cerastium arvense este o specie perena cu aspect tarator originara din zona mediteraneana. Lujerii sai sunt verticali, frunzele sunt lanceolate-alungit fiind acoperite cu mici peri argintii si flori albe despicate.

Cerastium boissieri este o specie ce nu depaseste 25 de cm inaltime, cu frunze linear lanceolate ascutite, acoperite cu peri tari, florile fiind de culoare alba.

Cerastium tomentosum este o specie perena de 15 cm inaltime cu frunze catifelate, alungit-spatulate si flori albe ce infloresc de la jumatatea primaverii pana la inceputul verii.

Cerastium latifolium si Cerastium uniflorum sunt doua specii din flora spontana a Alpilor italieni ce cresc pe grohotisuri, prundisuri si rape la altitudini cuprinse intre 1700 si 3400 de metri. Ele pot fi cultivate in gradinile situate in zonele montane avand ca periaoda de inflorire lunile iulie-august.

CARNEGIA GIGANTEA

Denumiri populare: saguaro, sahuaro, cactus gigant
Sinonime: Cerceus giganteus Engelm
Familie: Cactaceae

Descriere
Carnegiea gigantea (Saguaro) este un cactus monotipic. Nu are subspecii, varietati sau alte forme. Saguaro apare pe tot in desertul Sonoran din Arizona, California si Mexic. Magnificul cactus saguaro (Carnegiea gigantea), ales ca planta reprezentativa a statului Arizona, are o tulpina inalta, groasa, ca o colonada, de cele mai multe ori cu cateva ramuri mari care se curbeaza in sus; aceasta este de fapt forma distinctiva a cactusilor inalti care cresc in desert.

Habitat: pantele desertice, stancoase.

Carnegiea gigantea (cactusul Saguaro) este format dintr-o tulpina suculenta, arborescenta, care creste de la 3 pana la 16 metri inaltime si are 5-75 cm diametru. Este cel mai mare din cactusii columnari care cresc in Statele Unite. Coaja este fina si cerata, iar trunchiul si ramurile laterale au spini tari, lungi de 5 cm, prinsi in grupuri pe coaste. Cand apa este absorbita, pulpa exterioasa a cactusului se poate extinde ca un acordeon, marind dimensiunea tulpinii si, in acest mod, marind si greutatea generala a cactusului pana la 1 tona.

Saguaro (Carnegiea gigantea) are un sistem de radacini incredibil de adanc, mai ales radacina principala, care poate ajunge pana la 1 m adancime si un sistem extensiv de radacini laterale care se intinde pe o distanta da 4-30 m; aceste radacini se incolacesc in jurul pietrelor, ancorand bine cactusul si oferindu-i sprijin impotriva vantului puternic. Tulpina este simpla si are 1-5 ramuri laterale, drepte (rareori exista pana la 49 astfel de ramuri). Tulpina are multe coaste proeminente, inarmate cu multi spini lungi de pana la 7 cm.

Faptul ca se dezvolta foarte greu si capacitatea impresionanta de a stoca apa sunt motivele pentru care saguaro infloreste in fiecare an, indiferent de cantitatile de ploaie. Ca la majoritatea speciilor de cactusi, boboci de flori apar pe partea dinspre sud-est a cactusuluii; pe parcursul unui an, florile inconjoara toata jona tulpinii. Florile sunt de culoare alb-crem si au centrul galben; au 8-13 cm lungime si rasar in grupuri la varfurile ramurilor. Saguaro infloreste din mai pana in iunie; florile se deschid in noptile reci din desert si se inchid pana a doua zi. Fructele de saguaro sunt alungite si contin pana la 2.500 de seminte.

Ciclul de viata la saguaro
De cele mai multe ori, cactusul se naste la adapostul unui arbore care ii va oferi protectie, umbra si un mediu mai umed. Saguaro creste foarte incet – poate 2,5 cm pe an – dar atinge inaltimi uriase de pana la 16 metri. Se estimeaza ca plantele cele mai inalte, care au mai mult de 5 brate, au mai mult de 200 de ani. Un saguaro destul de batran are 5 brate si 9 m inaltime.

Ingrijire si cultivare
Saguaro este afectat de temperaturile mai mici de -5 grade Celsius. Cactusul moare daca este expus la temperaturi sub limita de inghet mai mult de 29 de ore. Acesta este de fapt unul din motivele pentru care numarul de astfel de cactusi scade in mediul natural.

Carnegiea gigantea (Saguaro) creste in solurile usoare, pietroase, cu textura grunjoasa. In habitatul sau natural, pamantul are un strat de carbonat de calciu de 1-3 metri adancime. In plus, cactusul creste la altitudini de 500 – 1525 metri. POate fi transplantat in alte zone, atata timp ca se respecta conditiile din mediul sau natural.

Inmultire
Reproducerea pe cale sexuala la saguaro incepe cand aceasta are aproximativ 2 metri inaltime. Dupa cum am spus mai sus, dezvoltarea este deosebit de inceata. Dupa doi ani de la germinarea semintelor, “lastarii” vor avea aproximativ 6 mm inaltime. Un saguaro inalt de 1 m are cu siguranta intre 20 – 50 de ani.

Florile apar anuunal la capatul ramurilor, astfel ca numarul mare al ramurilor va creste sansele de inmultire.

In plus, multe animale participa la procesul de polenizare a florilor nocturne. Aceste sunt deschise pentru mai putin de 24 de ore. Un cactus are in medie 4 flori deschise pe zi, timp de o luna. In general, plantele fac mai mult de 100 de fructe.

Semintele germineaza rapid si au viata scurta de obicei. Odata ce au cazut pe pamant, semintele nu sunt depozitate. In mediul natural, mai putin de 1% din numarul total de seminte care se scutura ajung sa germineze, asta din cauza pasarilor sau a umezelii scazute. In timpul ploilor dese din perioada verii cad cele mai multe seminte pe pamant. Seceta din cele 12-14 luni care urmeaza dupa germinarea este cel mai mare pericol care ameninta supravietuirea cactusilor.

Tufele perene, precum este paloverde (Cercidium microphyllum), sunt importante pentru ca ajuta la stabilirea cactusilor.

Boli si daunatori
Carnegiea gigantea (Saguaro) este susceptibil la putine boli. Un cactus sanatos este destul de rezistent de obicei pentru a face fata tunelorilor sapate de larve, ciocanitorilor sau altor rani. Unele necroze pot aparea dupa ranile cauzate mecanic (ruperea ramurilor, inghet sau fulgere), rani pe care ajung sa le populeze insectele si alte bacterii.

Curiozitati
- florile, fructele si semintele cactusului saguaro sunt importante surse de hrana pentru animalele salbatice din zona;
- Carnegiea gigantea (Saguaro) ofera un mediu sigur in care isi fac cuib sau culcus pasarile sau mamiferele mici. Disparitia acestui tip de cactus poate avea un mare impact negativ asupra acestor specii;
- saguaro se dezvolta foarte incet, dezvoltarea unei ramuri laterale durand chiar si 75 de ani. Unele specimene pot trai mai mult de 200 de ani; cel mai longeviv saguaro de pana acum se afla in Maricopa, Arizona si are 13,8 m inaltime si o tulpina groasa de 3 m;
- Saguaro este protejat de legea plantelor din Arizona. Colectarea ilegala este o problema care se incearca sa se tina sub control in Parcul National Saguaro. Totusi, extremele din mediul natural, legate de temperatura si seceta, sunt o amenintare mai mare la adresa speciei.

CAMPSIS RADICANS

Denumire populara: trambita, trompeta cataratoare, trompeta de Virginia
Denumiri stiintifice sinonime: Tecoma radicans, Bignonia radicans
Familie: Bignoniaceae
Tip: Arbust catarator
Ritm de crestere: rapid
Inaltime: 6-13 metri, depinde daca vitele sunt antrenate pe spalier
Diametru: se recomanda ca vitele sa se planteze la 30-38 cm distanta
Expunere : plin soare sau partial umbra; are nevoie de cel putin o jumatate de zi de soare pentru a inflori
Udare: regulata, cu doze suplimentare, daca e nevoie; este toleranta la seceta
Sol: tolereaza toate tipurile de sol

Origine : din America de Nord.

Descriere
Spectaculoasa si exotica, Campsis radicans este o vita cataratoare care produce foarte multe flori in forma de trompeta, de culoare rosie, galbena sau portocalie. Vita este perfecta pentru pergole, peretii casei orientati spre sud si/sau garduri. Planta este moderat de viguroasa si rezistenta la temperaturile din multe zone.

Ingrijire si cultivare
Campsis radicans este o vita foarte usor de cultivat, care nu are preferinte in ceea ce priveste tipul de pamant in care este plantata, atata timp cat radacinile nu ii stau permanent in pamant imbibat cu apa. Taierile de formare sau de reducere a numarului de corzi pe vita sunt benefice.

Se poate spune despre Campsis radicans ca nu este pretentioasa deloc – tolereaza bine vantul puternic si pamantul destul de lipsit de substante nutritive; cel mai bine infloreste daca este amplasat intr-o zona cu plin soare; lastarii tineri fac flori. Poate fi considerata o planta invadatoare, pentru ca face multi lastari in jurul tulpinii principale.

Campsis radicans este o vita care se dezvolta foarte rapid si ocupa foarte mult spatiu, asa ca va avea nevoie de destul loc in jurul ei pentru a isi intinde coardele. Frunzele apar tarziu, dar pentru cei care apreciaza florile minunate ale acestei vite, infrunzirea tarzie nu este o problema. Vita poate pierde din coarzi dupa perioadele mai reci, dar in timp isi va reveni.

Plantarea
Semintele se aseaza in tavite, ghivece sau alte rasadnite, in pamant de buna calitate si intr-un loc cald, in care temperatura sa fie mentinuta la 20-25 grade Celsius. Pamantul trebuie sa fie bine drenat; semintele trebuie acoperite de un strat foarte fin de pamant – mare atentie, pentru ca semintele au nevoie de lumina pentru a germina. Semintele se pot pune la germinat din februarie pana in iulie. Uneori se poate intampla sa incolteasca mai greu, dar de obicei, daca nu apar frunzele sau lastarii in 8 saptamani, atunci semintele trebuie scoase (daca nu cumva s-au deteriorat) si puse intr-un loc racoros, eventual la frigider, pentru 3 saptamani.

Cultivare
Rasadurile trebuie transplantate cand sunt destul de mari cat sa poata fi manuite; alegeti ghivece de 7,5 cm diametru. Dupa cateva luni, cand ghemul de radacini a consumat tot spatiul, planta trebuie mutata intr-un ghiveci de 13 cm in diametru pentru a se putea dezvolta destul incat sa poata fi plantat in gradina.

Ingrijire
Campsis radicans prefera solurile bine drenate, cu mult compost si un loc ferit de razele soarelui la amiaza. Au nevoie de ceva pe care vitele sa se urce si de care sa fie legate inca din primele faze de dezvoltare.

Inmultire
- divizarea radacinilor, inclusiv a lastarilor;
- butasii din lemn tanar sau batran (lasati locul unde a fost facuta taietura sa se usuce inainte de a planta in pamant lastarul);
- prin seminte, sadite direct afara, toamna, sau in interior, in rasadnite (tecile trebuie lasate sa se usuce pe planta si dupa aceea trebuie scoase semintele; daca sunt curatate cum trebuie, acestea pot fi pastrate pentru mai mult timp);
- marcotaj.

Boli si daunatori
Nu exista boli sau insecte care sa aduca daune notabile plantei.

Specii
Atropurpurea (scarlet), Crimson Trumpet (deep red), Flava (yellow), Minor (smaller; orange and scarlet), Praecox (scarlet), Speciosa (more shrubby; deep orange red), Madame Galen (orange), Variegata (orange).

CAMELLIA

Familia : Theaceae

Ordin : Erycales

Ingrengatura : Magnoliophyta

Origine : regiunile tropicale si subtropicale ale Asiei de S-E, China si Japonia

Camelia este o planta perfecta pentru gradina. Se dezvolta bine la umbra si in pamant fara calcar, imbogatit cu compost de frunze uscate. Florile sunt: rosii, roz, albe, simple ( cu 5 petale ce au in mijloc stamine galbene, duble ( mai mult de 20 de petale si nu au staminele vizibile) sau semiduble.
Cea mai cunoscuta este specia Camellia japonica, cu numeroase varietati.

Cultivare.

Cameliile se sadesc intr-un compost format din 4 parti humus fara calciu, 2 parti de turba, 1 parte nisip grosier.
Perioada cea mai indicata pentru sadirea cameliilor este sfarsitul verii.

Prima transplantare se face dupa 2-3 ani, iar urmatoarea, de fiecare data cand radacinile umplu ghiveciul.

Sadirea definitiva se face intr-un vas cu diametrul de aproximativ 45 cm, in care, la inceputul fiecarei veri, se va inlocui un strat de 2,5 cm de la suprafata compostului cu un amestec de humus maruntit si ingrasamant.

Din iunie pana la jumatatea lui august se poate folosi un fertilizant pus in apa cu care udati, o data la trei saptamani.

Rariti mugurii la inceperea perioadei de administrare a ingrasamintelor.

In timpul infloririi cameliile se uda moderat. Imediat ce se ofilesc, florile uscate trebuie inlaturate. In timpul iernii se protejeaza cu o panza groasa de canepa fixata pe o armatura solida.
Cameliile trebuie plantate in locuri adapostite de vanturi.

Lumina si temperatura:
Camellia este considerata o planta dificila din punct de vedere al conditiilor de mediu, in special cele culltivate in ghiveci isi merita acest “renume”. Retineti ca in nici un caz camellia nu este o planta de interior. Daca iarna poate sta la 5 max 10 grade pe timpul verii intr-un balcon inchis nu va avea suficienta racoare si ventilatie si va muri.
Cerintele de lumina variaza in functie de varietate. Majoritatea camellilor sunt iubitoare de lumina puternica dar filtrata – amplasamentul ideal este considerat a fi sub copacii inalti. O orientare nord-vestica este de asemenea recomandata. Camellile sasanqua sunt in schimb iubitoare de soare direct si sunt fericite cand au cateva ore de soare “bland” zilnic.

Flori, frunze, fructe:

In functie de varietati, florile au aspectul unui trandafir, de diferite marimi, colorate in nuante variate de la alb, trecand prin roz pal, ciclamen si ajungand la zeci de nuante de rosu, simple sau cu mai multe randuri de petale, cu margine simpla sau ondulata. De cativa ani a fost descoperita si o camellie galbena dar pana la cultivarea ei si a unor hibrizi derivati pe scara larga in pepiniere va mai dura ceva timp, din pacate…
Speciile salbatice au flori simple alb, roz, corai, cu stamine galbene.
Camellile infloresc de la inceputul lunii octombrie pana in mai. Cele mai timpurii sunt camellile sasanqua.
Floarea cameliei poate dura in conditii optime pana la cateva saptamani. Marimea florilor este la fel de variata – de la flori mici (3/4 cm) la flori mari, (10 si chiar 14 cm). Frunzele sunt verzi, lucioase, alternate, simple, groase, cu aspect cerat . Fructul este o capsula uscata, impartita in 1 – 5 compartimente, fiecare are 1-8 seminte.

Substratul de cultura
Trebuie sa fie usor acid, fibros, hranitor, bine drenat (amestec de turba, pamant de frunze, ace de brad, nisip si scoarta de pin). Un sol foarte calcaros si o apa dura duc la decolorarea frunzelor (deficitului de fier) si chiar la moartea plantei.

Udarea:
Apa se administreaza moderat, dar trebuie sa avem grija ca niciodata sa nu lasam pamantul uscat complet. Nu tolereaza uscaciunea dupa cum nu tolereaza nici “picioarele reci si ude” Apa pe care o folosim sa fie “la temperatura camerei” si necalcaroasa.

Aerul:
Trebuie sa fie umed. Nu tolereaza uscaciunea nici in sol nici in aer. Pentru o ridicare a umiditatii mediului, putem pune ghiveciul pe un pat de pietris special, umed continuu.

Ingrãsãminte:
Pentru o scurta perioada de timp se pot aplica ingarsaminte sub forma de solutii 0,1 % cu reactie acida, bilunar. Perioada de administrare a ingrasamintelor trebuie sa corespunda cu cea de crestere intensa. Nu se aplica ingrasaminte in perioada “ de somn” – dupa formarea bobocilor si pana la reluarea ciclului vegetativ (dupa terminarea perioadei de inflorire).

Reproducere.

Inmultirea se face prin: butasire, marcotaj, divizare.

Butasirea este potrivita pentru cameliile cultivate in gradina., Camelia fiind perfecta si pentru balcon.

La sfarsitul verii, inceputul toamnei, se sapa un sant adanc de 8-10 cm, se alege un lastar flexibil de la baza plantei si se introduce in santulet indoindu-l si facandu-l sa iasa cu varful din pamant. Se preseaza pamantul si se fixeaza lastarul cu o nuia. Noi lastari apar dupa 18-24 luni. In acel moment butasul se separa de planta-mama.

Marcotajul se face la jumatatea verii sau la sfarsitul verii; se aleg tulpini lungi de 8-10 cm. Tratati taietura cu o pulbere pe baza de hormoni rizogeni si puneti crengutele intr-un compost de turba si nisip in parti egale, la adancimea de 4-5 cm. Vasele se pun intr-o ladita de reproducere la temperatura de circa 13 grade. Cand apar radacinile transplantati lastarii in vase separate, de 8 cm diametru.

Precautii. Cameliile pot fi atacate de cosenile. Partile infestate se trateaza folosind o pensula muiata in alcool metilic.

Boli si dãunãtori:
In functie de varietate si camellia isi are “inamicii” sai.
Cel mai redutabil este considerat a fi Glomerella cingulata – aceasta ciuperca provoaca cangrenarea frunzelor si crengilor. Este o boala foarte grava, pentru a evita raspandirea ei la intreaga planta se inlatura frunzele si crengile afectate si trateaza cu o solutie de tiofanat – metil ( pe piata romaneasca il gasim sub denumirea comerciala Topsin® AL 70 PU ). Atentia la dezinfectarea instrumentelor de gradinarit.

Curiozitati

Se zice că a existat un botanist evreu, tocmai în secolul VIII, Georg Joseph Kamel (cu numele latin Gregorius Josephus Camellus), care a transportat această plantă din Filipine în Europa şi în onoarea sa a fost denumită camelia.

Camellia Japonica

Camelia sau trandafirul japonez este o planta decorativa foarte apreciata pentru frunzisul persistent, verde stralucitor si florile mari, simple sau involte, colorate in diverse nuante de rosu, violet, roz, alb.

Planta inregistreaza cresteri vegetative din primavara pana in luna august, cand are loc si formarea mugurilor floriferi. Dupa formarea bobocilor este bine ca planta sa dispuna de un loc racoros(10°C).

Inflorirea se petrece in timpul iernii sau al primaverii. Bobocii cad repede daca in aceasta etapa camelia – camellia japonica este miscata.

In general, camelia se simte bine in camere racoroase, departe de orice sursa de caldura. De asemenea, ea are nevoie de multa lumina, dar fara soare direct care provoaca arsuri pe frunzele si lastarii tineri.

Apa nu trebuie sa-i lipseasca niciodata. Camelia se pulverizeaza frecvent cu apa cat mai curata pentru a nu se pata frunzele in urma depunerii sarurilor.

Substratul de cultura se alcatuieste din turba, pamant de frunze si sol necalcaros, planta fiind acidofila. Primavara si vara se fertilizeaza de doua ori pe luna cu ingrasaminte minerale in concentratie redusa (0,1%).

Dupa inflorire se aplica o taiere de curatire a plantei si de corectare a formei ei. La interval de 3-5 ani, primavara (dupa inflorire), Camellia japonica se transplanteaza intr-un vas ceva mai mare. in fiecare an, insa, primavara devreme, se inlocuieste pamantul de la suprafata, pe o adancime de 2-4 cm, cu altul proaspat.

Camelia se obtine din butasi, trecuti usor de faza erbacee, facuti in august-septembrie sau primavara. Inradacinarea lor dureaza 6-8 saptamani. Camelia se pot realiza si din seminte.

Camellia sasanqua

Camellia Crăciun (Camellia sasanqua) este o specie de nativ Camellia din pădurile veşnic verzi de coastă din Japonia de sud, în Shikoku, Kyushu şi multe alte insule minore în sud până în Okinawa. De obicei, este intalnita la o altitudine de 900 de metri.
Este un arbust peren în creştere până la 5 m înălţime. Frunzele sunt largi eliptice, 3-7 cm lungime şi 1.2-3 cm largi, cu o margini fin zimţate. Florile sunt de 5-7 cm in diametru, cu 5-8 petale roz deschis spre roz inchis.