CYCAS REVOLUTA


Denumiri populare: palmier sago, sagotierul japonez
Familie: Cycadaceae
Origine: insulele din sudul Japoniei
Inaltime: 25-30 m

Descriere
Este vorba de o planta foarte interesanta care exista inca de pe vremea dinozaurilor, din perioada Mezozoica, acum mai mult de 150 de milioane de ani. Astazi exista in jur de 10 specii de cycade. Cel mai cunoscut este Cycas revoluta sau Sagotierul japonez, desi acesta nu se incadreaza in categoria palmierilor. Forma si textura sa unica il fac o planta foarte cautata atat pentru arta peisagera (acolo unde conditiile de clima o permit) cat mai ales ca planta de interior.

Sagotierul japonez (cycas revoluta) are un aspect foarte simetric; coroana are frunze de culoare verde inchis, iar trunchiul are aspect latos si poate atinge 25-30 m inaltime. Planta creste greu, atingand inaltimea maxima in aproape 50 de ani. Pe masura ce se dezvolta pot aparea ramificatii ale trunchiului gros, lucru care il face mai interesant si mai atragator. De asemenea, sagotierul japonez produce la baza radacinii frunze care in timp formeaza un ghem in jurul tulpinii.

Frunzele distinctive pot atinge 10-12 metri in lungime si aproximativ 22 m latime. Frunzele sunt penate, compuse din frunzulite care se curbeaza la margine – de aici si denumirea de C. revoluta. Sagotierul arata cel mai bine cand apar frunzele noi, primavara tarziu sau vara devreme – acestea apar ca niste tepi lungi, in jurul trunchiului si se desfasoara incet pana la varf; dupa aceea, intr-o „coregrafie gratioasa”, cum o numesc specialistii, fiecare frunzulita se desface inspre exterior si in final, intreaga frunza atarna greu, alaturi de celelalte frunze din rozeta.

Ingrijire si cultivare
Sagotierul japonez (cycas revoluta) este un „palmier” care tolereaza lipsa ingrijirilor speciale, dar care se dezvolta minunat cand ii este acordata multa atentie. Se adapteaza la lumina indirecta sau la soare direct si tolereaza temperaturi de -9 pana la 48 grade C. Faptul ca are o rata a cresterii foarte scazuta face ca specimenele de interior sa ramana in acelasi ghiveci pe termen nelimitat. Altfel, cycas revoluta trebuie tratat ca un cactus – se uda cand pamantul este aproape uscat si se fertilizeaza rar.

Frunzele tinere apar toate odata, intr-un model circular si sunt foarte fragile timp de cateva saptamani. Nu le deranjati si nu transplantati planta cand are frunze noi, ci oferiti-i conditii bune de lumina; lumina redusa va face ca frunzele sa creasca foarte lungi, iar lumina puternica le face sa ramana mici. Daca sursa de lumina este o fereastra, intoarceti ghiveciul cu cate 1/4 in fiecare zi pana se maturizeaza frunzele tinere, altfel ele vor creste stranb, indreptate spre lumina. Nu lasati pamantul din ghiveci sa se usuce excesiv in aceasta perioada, pentru ca foliajul se poate ofili, ingalbeni sau chirci.

Temperaturile suportate de sagotierul japonez (cycas revoluta) sunt  de -11 – 42 grade C. Oricum, temperaturile foarte scazute pot ingheta frunzele, care devin galbui sau maro. In acest caz, inalturati frunzele afectate si incurajati aparitia altor frunze primavara. Daca temperaturile scad sub -11 grade C, sagotierul poate muri, dar, daca trunchiul si coroana de frunze raman tari, lemnoase, atunci sunt sanse ca planta sa isi revina; daca insa trunchiul a devenit moale, atunci nu se mai poate face nimic.

Umiditate. Cycas revoluta se dezvolta la fel de bine intr-un mediu uscat ca in unul cu grad mai mare de umiditate.

Lumina. In mediul natural, sagotierii cresc in plin soare, dar se adapteaza foarte bine la zone umbrite, locuri cu lumina puternica sau in care primesc cateva ore de soare direct dimineata si seara.

Rata de crestere este foarte scazuta, de mai putin de 3 cm pe an. Cand sunt crescuti ca plante de interior, cycas dobandesc numai un set sau doua de frunze noi pe an si raman cam la aceeasi inaltime – motiv pentru care sunt excelenti ca bonsai.

Longevitate. Cycas revoluta traieste foarte mult, iar specimenele batrane arata foarte ciudat. Specimenele pot avea trunchiuri multiple si ramificatii.

Pamantul trebuie sa fie bine drenat si bogat in humus, desi acesti palmieri rezistenti cresc bine in orice tip de sol. Fie ca il plantati in gradina, fie in ghiveci, aveti grija sa fie putin deasupra nivelului pamntului, si nu faceti un sant in jurul lui, pentru ca nu ii place apa care se aduna la baza trunchiului. Sago prefera sa stea in pamant mai uscat decat ud.

Apa si substantele fertilizatoare. Aceste doua componente depind de cantitatea de lumina disponibila. Spre deosebire de majoritatea plantelor care se pot ofili cand au pamantul uscat sau care se ingalbenesc cand nu sunt tratate cu substante fertilizatoare, cycas nu ofera nici o indicatie asupra momentului cand ar trebui udat sau fertilizat. In general, trebuie tratat ca un cactus, adica udat cand pamantul este aproape uscat.

Daca sagotierul este in ghiveci, nu il udati decat atunci cand pamantul este aproape uscat; atunci se uda incet, turnand apa in jurul bazei plantei. Daca primeste soare direct dimineata si/sau dupa-amiaza sau daca temperaturile sunt crescute, sagotierul trebuie udat cel putin o data pe saptamana. Plantele crescute in conditii de lumina redusa si temperaturi scazute trebuie udate numai la cateva saptamani. Daca este plantat afara, se uda numai cand pamantul este uscat, dar nu trebuie mentinut mereu ud. Sagotierul bine inradacinat supravietuieste cu usurinta secetei.

Substantele fertilizatoare se aplica in general primavara si vara tarziu. La sagotier se aplica urmatoarea regula: mai putin fertilizator este mai bun decat prea mult. Daca folositi un fertilizator organic sau cu eficacitate intarziata, nu lasati sa intre in contact cu frunzele.

Inmultirea
Se face prin seminte sau prin butasi.
Semintele se lasa in apa timp de cateva zile, dupa care li se inlatura coaja rosie (nu si cea alba). Se pot planta imediat dupa aceea sau se pot pastra intr-un loc racoros si uscat pana in martie sau aprilie. Semintele se aseaza pe lateral in pamant, iar varful poate fi lasat la suprafata; pamantul trebuie sa fie bine drenabil si umed. In general, semintele germineaza in 3-9 luni, dar e posibil sa aiba nevoie chiar de mai mult de 3 ani pana cand sa atinga dimensiunile unui bulb mic.

Butasii care cresc la baza truchiului sunt excelenti pentru a inmulti un sagotier. Acestia se indeparteaza primavara devreme, toamna tarziu sau iarna cu ajutorul unui prosop pentru a smulge butasii mici de pe laturile trunchiului sau cu o lopata ascutita pentru a-i dezgropa pe cei mai mari, crescuti de sub nivelul pamantului. Butasii se scot cu tot cu frunze si radacini si se lasa intr-un loc sa se usuce, pentru aproximativ o saptamana. Se planteaza in pamant usor drenabil sau un amestec nisipos in asa fel incat jumatate din trunchi sa fie deasupra nivelului solului si se uda bine. Pana la urmatoarea udare lasati pamantul sa devina aproape uscat. Cel mai bine e sa plasati ghivecele intr-o zona umbrita (afara) sau bine luminata (in casa). Incet-incet, radacinile vor incepe sa se formeze si primele frunze vor aparea cateva luni mai tarziu. Cand apar frunzele aplicati si o doza potrivita de fertilizator si udati cand e aproape uscat pamantul. Lasati radacinile sa se dezvolte complet in ghiveci inainte de a transplanta planta.

Boli si daunatori
Ingalbenirea frunzelor batrane
– cauza: udare sau fertilizare excesiva.
Ingalbenirea frunzelor tinere – cauza: fertilizare excesiva sau pamant de slaba calitate.
Odata ce frunzele au devenit galbui sau maronii ele trebuie rupte de pe planta.
Afidele ataca sagotierul japonez si uneori si cosenilele. Folositi un produs din comert pentru a le indeparta, pe care sa il aplicati conform instructiunilor de pe ambalaj. Inainte de aplicarea oricarui tratament, planta trebuie udata bine sau stropita cu apa, dimineata, cand e racoare. Combinatia dintre caldura, soare direct si utilizarea unui insecticid poate arde frunzele

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s